Răzvan Marin este, în prezent, legitimat la Cagliari, formație ce activează în Serie A! Gruparea românului se află pe loc retrogradabil, iar șansele ca mijlocașul să își caute un alt angajament cresc de la zi la zi.
Tatăl fotbalistului, Petre Marin, a confirmat posibilitatea ca fiul său să colaboreze, în viitorul imediat apropiat, cu Genoa, formație preluată de către Dan Șucu.
Răzvan Marin, aproape de despărțirea de Cagliari!
Venirea lui Dan Șucu la conducerea clubului Genoa ar putea fi tentantă pentru Răzvan Marin.
„Ar fi o oportunitate, nu numai pentru Răzvan, pentru orice jucător român, să ajungi la un club precum Genoa. Vrând, nevrând, patron este un român și atunci lucrurile ar fi mai ușoare!”, a declarat Petre Marin, conform AS.
Mijlocașul a fost golgheterul României în Nations League. Sub comanda lui Mircea Lucescu, Răzvan Marin s-ar putea califica cu Romania la World Cup 2026.
Tricolorii se vor duela cu Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino în preliminariile Campionatul Mondial.
„Important este să fii acolo când trebuie, să fii unul dintre cei care trag echipa după ei, atunci ești important și trebuie să-ți asumi aceste lucruri.
Este unul dintre liderii echipei naționale, este un jucător important și la echipa lui de club, își asumă responsabilitatea. Atunci îți dă încredere, esti un lider și trebuie să faci lucrul ăsta.
Se simte bine în postura aceasta, și-a asumat acest rol de unul dintre lideri, este vicecăpitanul naționalei, acest lucru îl motivează și îl face să fie mândru de acest lucru!”, a mai spus Petre Marin.