Horațiu Moldovan, rezerva ui Jan Oblak la Atletico Madrid, este pe cale de a da curs unei colaborări surpriză, chiar înainte de debutul formațiilor în noul sezon din La Liga! Fostul portar al naționalei noastre ar putea ajunge la Rayo Vallecano, acolo unde poate fi coleg cu Andrei Rațiu, de asemenea component din lotul României.
Moldovan și-a exprimat dorința de a părăsi gruparea din Spania, la nici jumătate de an distanță de la materializarea transferului său în străinătate! Fostul portar de la Rapid este extrem de nemulțumit de statutul său de rezervă. Nu a jucat nici măcar un minut pentru trupa pregătită de Diego Simeone.
Horațiu Moldovan și-a decis viitorul!
Portarul român a fost transferat, de la Rapid la Atletico Madrid, în luna ianuarie a anului 2024, în schimbul sumei de 800.000 de euro.
Horațiu Moldovan a anunțat, în urmă cu câteva luni, că vrea să părăsească Atletico Madrid, după EURO 2024.
„Nu-s genul căruia îi place să facă excursii, așa, pe românește. Nu știu dacă vara asta plec. Pentru că depinde de ce fac la EURO. Depinde de ce oportunități apar. Clar vreau să merg undeva să joc. Fie vara asta, fie în iarnă. Vreau să plec de la Atletico Madrid!”, a spus portarul, în urmă cu câteva luni.
Conform informațiilor oferite de către organgesport.ro, Rayo Vallecano și-ar fi exprimat dorința de a-l transfera pe român, sub formă de împrumut. Actualmente, oficialii celor două grupări s-ar afla în toiul negocierilor.
Dacă transfer românului la Vallecano se va materializa, Horațiu Moldovan ar urma să concureze pentru titularizare cu spaniolii Dani Cardenas şi Miguel Morro.