Mutarea momentului în Superliga! O vedetă de titlu vine la CFR Cluj. Au apărut dezvăluiri de ultimă oră.
CFR Cluj poartă negocieri cu Arlind Ajeti (29 de ani), aflat sub contract cu italienii de la Pordenone, echipa care a ratat promovarea în Serie B în acest sezon, după meciul cu Lecco, scor 3-2 la general.
Mutarea momentului în Superliga
Pe de altă parte, formația din Gruia a reziliat deja contractul cu stoperul Denis Kolinger (29 de ani), venit sub formă de împrumut de la echipa Vejle din Danemarca, acolo unde se va întoarce în această vară.
Mai mult, de la CFR Cluj ar putea pleca și Andrei Burcă (30 de ani), cel care este dorit de mai multe grupări din Arabia Saudită, potrivit GSP.
Arlind Ajeti a debutat la FC Basel, alături de care a obținut 4 titluri de campion al Elveției. Apoi, el a mai jucat la echipele Frosinone, AC Torino, Crotone, Grasshopper Zurich, Vejle, Reggiana și Padova.
La formația Pordenone, Ajeti evoluează din iulie 2022, atunci când a ajuns liber de contract, după separarea de cei de la Padova.
Albanezul a fost convocat la meciurile naționale U17, U18, U19 și U20 ale Elveției. La seniori, însă, el a reprezentat Albania, pentru care a jucat în 21 de meciuri, marcând un gol.
În partida câștigată de Albania contra României, scor 1-0, la EURO 2016, Ajeti a fost titular și integralist.
Modificări în actuala campanie de mercato a celor de la CFR Cluj:
Veniri: Philip Otele (UTA Arad), Cătălin Căbuz (Chindia).
Reveniri: Jefté Betancor (Pafos), Otto Hindrich (Kisvárda), Zé Gomes (U Cluj), Sergiu Buș (Chindia), Ionuț Rusu (Ripensia), Denis Rusu (Șoimii Lipova), Sebastian Serediuc (Poli Timișoara), Alex Militaru (Unirea Dej).
Plecări: Christopher Braun (Rapid), Mihai Bordeianu (U Cluj), Denis Kolinger (Velje), Alex Militaru (Poli Iași).