Mutarea de ultimă oră a lui Dan Șucu! Jucătorul cu care vrea să atace titlul. Negocieri de ultimă oră în Giuleşti

În urma înfrângerii rușinoase în fața celor de la CFR Cluj, 4-1, șefii de la Rapid a reevaluat situația din vestiarul giuleștean și au decis să nu mai conteze pe serviciile anumitor jucători, cel puțin până la finalul stagiunii în curs. Dan Șucu a hotărât să nu mai prelungească înțelegerea cu Alexandru Albu, decizia patronului fiind influențată și de episodul mai puțin plăcut petrecut la Iași.

De asemenea, Șucu nu se va mai baza nici pe serviciile lui Damjan Djokovic, care nu a dat randamentul așteptat în teren. Și situația lui Jayson Papeau, jucător promițător care a dezamăgit considerabil în ultima vreme, se află, sub semnul întrebării.

Mutarea de ultimă oră a lui Dan Șucu!

Jayson Papeau a fost transferat la Rapid în anul 2022, de la Warta Poznan, echipă ce activează în campionatul polonez.

În cadrul partidei cu Sepsi, jucătorul giuleștenilor, titular de obicei, nu s-a aflat nici măcar pe banca de rezerve. Acest aspect a stârnit curiozitatea suporterilor grupării alb-vișinii, însă Cristiano Bergodi susținea, la conferința de presă, faptul că francezul a suferit o accidentare în partida precedentă, cu CFR Cluj.

A revenit în lot, pe banca de rezerve, abia la meciul cu FCSB. Conform unor surse neștiute din apropierea Rapidului, mijlocașul s-ar afla, de fapt, în negocieri pentru prelungirea contractului:

„Papeau nu a fost niciodată pe acea listă a indezirabililor. Contractul său expiră în vară. Negociază prelungirea acestuia pentru încă două sezoane!

Cu toate că randamentul său a fost mai slab în ultimele etape. Este un jucător spectaculos, de creație. Rapid încearcă să-l păstreze. Și, cel mai probabil, el va continua alături de actuala sa echipă!”.

Pentru Rapid urmează duelul direct cu Farul Constanța, programat miercuri seară, de la ora 19.00, la Ovidiu! Giuleștenii se vor lipsi, de asemenea, și de serviciile slovacului Jakub Hromada.

Mijlocașul a suferit o dislocare a umărului stâng în partida cu FCSB, din cadrul etapei #5 din Superliga. A început deja recuperarea, însă oficialii giuleșteni preconizează o lipsă din teren a acestuia, pe o perioada de aproximativ 3 săptămâni.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed