Mutarea de ultimă oră a celor de la FCSB! Vicecampioana forţează revenirea în Ghencea. Anunţul făcut de Mihai Stoica

Mutarea de ultimă oră a celor de la FCSB! Vicecampioana forţează revenirea în Ghencea. Anunţul făcut de Mihai Stoica.

FCSB nu se lasă mai prejos și dorește să revină pe Ghencea cu orice preț. Gigi Becali trimite cereri către conducerea de la echipa Armatei.

Mutarea de ultimă oră a celor de la FCSB!

Echipa Armatei a făcut tot ce a putut pentru a bloca revenirea FCSB pe arena construită din bani publici. Derby-ul cu Dinamo s-a jucat, într-un final, pe „Arcul de triumf”, scor 2-1. Deși nu a reușit să îi convingă pe șefii echipei „armatei”, patronul FCSB-ului a anunțat că va solicita, din nou, accesul pe Ghencea pentru partida cu CFR Cluj, din etapa a patra a Superligii.

Mihai Stoica a aprobat verbal faptul că cererea pentru a închiria Ghencea este oficial trimisă către conducerea CSA. În caz de calificare în Conference League, roș-albaștrii intenționează, de asemenea, să dispute partida cu Nordsjelland, din turul III, pe Ghencea.

„Cu CSKA jucăm pe «Arc», fără spectatori. Cu Nordsjaelland, am făcut azi adresă, chiar dacă nu știu dacă ne calificăm, pentru Ghencea. Noi așteptăm deocamdată răspunsul CSA-ului referitor la partida cu CFR, care se va juca pe 6 august”, a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.

Gigi Becali este convins că FCSB va juca în Ghencea la un moment dat, chiar dacă se va opune rezistență din partea CSA. „O să facem cerere, normal. Cu Clujul (n.r. CFR), pe 6 august. Asta clar așa va fi! Într-un fel, poate e bine. Știți de ce?

Oamenii trebuie luați ușor. Și galeria de la Sud. Trebuie să îi înțelegem pe toți. Încet, încet, se vor obișnui. Se zice că obișnuința devine deprindere, deprinderea devine fire. Așa că o luăm ușor, ușor, ca să nu mai existe incidente, agresivități”, a spus Gigi Becali.

Insistențe asupra echipei Armatei

Mihai Stoica spune că a solicitat accesul în Ghencea, în vederea disputării partidei cu CFR Cluj de duminică, 6 august, ora 21:30.

„Pentru mine, care am trăit multe, există un singur derby: FCSB – Dinamo. S-a depus cerere pentru Ghencea de săptămâna trecută, de când am aflat că se joacă duminică, 6 august, meciul cu CFR Cluj. Așteptăm răspunsul celor de la CSA Steaua. Poate că nu se va mai cere polița pe care nimeni nu o poate obține. Nu cred că cineva își mai poate permite. Dacă nici meciul ăsta nu îl jucăm în Ghencea înseamnă că e o anarhie totală în România și nu mai avem nicio șansă”, a declarat Mihai Stoica.

Premierul Marcel Ciolacu susține cauza patronului de la FCSB și a trimis săgeți către juristul Florin Talpan și comandantul Ștefan Bichir.

„Nu sunt specialist în clauze, aștept raportul Corpului de Control. Pe urmă o să vedem. Rămân la părerea că stadioanele sunt pentru echipele de fotbal. Sunt ferm convins că FCSB va juca în Ghencea. E un lucru normal. Nu este un moft al nimănui. E o solicitare normală. FCSB, ca orice echipă, poate să joace și în Ghencea.

Nu-l cunosc pe domnul Talpan, nici pe domnul Becali, ne-am văzut de două ori în viață și atunci foarte scurt. Eu vorbesc de lucruri normale. Nu se poate să avem echipe de această talie și să fie anumiți funcționari care să confunde bunurile statului cu bunurile personale și să le gestioneze după bunul plac. Nu o să permit acest lucru”, a declarat Marcel Ciolacu.

Distribuie articol:

COMENTARII

1 COMENTARIU

  1. Nimeni un trebuie sa discrimineze. Nici măcar un judecator corupt sau influențabil sau .fricos. Dacă nu te pricepi, stai deoparte.
    Steaua a. fost și. este una singura, cea care a jucat neîntrerupt în Superliga/ Liga 1. Când CSA nu a.mai putut sa o tina în campionat, A VÂNDUT O dlui Becăli. Numai mai clonați alte echipe, clonele un sunt Steaua. !.
    Rușine foștilor mari jucatori al Stelei care acum se fac pur și simplu se râs!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed