Mutare de ultimă oră a lui Răzvan Burleanu! Decizie neaşteptată a şefului FRF. Anunţul este oficial

Mutare de ultimă oră a lui Răzvan Burleanu! Decizie neaşteptată a şefului FRF. Anunţul este oficial. Astfel, puterea de decizie a lui Mihai Stoichiţă în Federaţie va fi mult diminuată. FRF a angajat un om important.

Răzvan Burleanu pare că se dezice de Mihai Stoichiţă. Cel puţin asta reiese după ultima mutare a şefului Federaţie.

Mutare de ultimă oră a lui Răzvan Burleanu!

Răzvan Burleanu l-a angajat pe tehnicianul Ilie Alexe. Până acum, acesta a condus Academia de fotbal a clubului FCSB. Tocmai a fost numit în funcţia de coordonator al loturilor naţionale de juniori.

„Ilie Alexe se alătură echipei Federaţiei Române de Fotbal. Acesta este noul coordonator al loturilor naţionale de juniori U15, U16, U17, U18 şi U19. În vârstă de 43 de ani, Alexe va coordona activitatea celor 5 loturi naţionale de juniori.

Acesta va monitoriza modul de lucru şi va urmări planul de performanţă al unui jucător de elită de la 15 ani şi până la finalul junioratului, pentru a facilita tranziţia acestuia către prima reprezentativă, prin intermediul loturilor de U21 sau U20.

Totodată, Alexe se va asigura de întărirea colaborării cu academiile de juniori şi de dezvoltarea unei culturi organizaţionale la nivelul loturilor de juniori în concordanţă cu Strategia Tehnică a FRF”, conform frf.ro.

Absolvent al şcolii de antrenori din Italia, Coverciano, Ilie Alexe a fost şeful proiectului de dezvoltare a Academiei Steaua, apoi a fost numit coordonator al Centrului de Copii şi Juniori, la Dinamo. În 2017 a devenit coordonator al Academiei de Fotbal FCSB, locul 3 în Clasificarea Academiilor de Fotbal în anul 2022.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed