Cosmin Olăroiu a făcut senzație în Dubai, acolo unde își petrece concediul. Fotbalul din Emirate e în pauză, așa că antrenorul român profită din plin de timpul liber.
Acesta a fost surprins în ipostaze inedite, imaginile devenind rapid virale. Olăroiu a vizitat în Albuqaish o grădină zoologică extrem de cunoscută, unde merg toate personalitățile. Vizitatorii au ocazia să petreacă momente speciale în compania animalelor exotice.
Cosmin Olăroiu a fost filmat în timp ce se plimba cu un leu în lesă și a acceptat să țină pe umeri un anaconda. Imaginile au fost postate chiar de român pe Instagram.
Cosmin Olăroiu cu ochii pe Cupa Mondială
Olăroiu o antrenează în prezent pe Sharjah FC în UAE Pro League, echipă aflată pe locul 4 după 10 etape. Cum în acest moment este vacanță, românul este cu ochii pe Campionatul Mondial.
„Sper să fie un Mondial la înălțimea așteptărilor. S-a investit foarte mult și condițiile create sunt fantastice. E pentru prima oară când se organizează într-o țară arabă, iar acest aspect este foarte important. Eu văd și Anglia acolo sus, deși nu au un joc foarte bun. Încă nu cred că s-au găsit ca să aibă un joc colectiv puternic. Totuși, au jucători importanți.
Calitatea individuală e foarte ridicată și poate rezolva partidele. Sper ca naționala Croației să fie iar o surpriză. Sunt prieten cu antrenorul lor (n.r. – Zlatko Dalic). E o competiție în care contează enorm mentalul. Fiind echipe echilibrate din punct de vedere valoric, orice amănunt contează”, a spus Olăroiu, conform Playsport