Mihaela Buzărnescu (34 de ani, locul 120 WTA) are parte numai de întâmplări nefericite în ultima vreme.
Sportiva trebuie să fie azi prezentă la o emisiune TV, dar a avut parte de un accident chiar pe drum, care se putea lăsa cu urmări grave.
Miki a ales să vină la București duminică dimineață, de la Constanța, numai că pe Autostrada Soarelui a avut parte de un incident, care i-a dat toate planurile peste cap.
”Mie îmi tot continuă ghinioanele de câteva luni încoace. Nu știu dacă sunt blestemată sau îmi pune cineva bețe în roate.
Eram pe drum să vin spre voi, la Așii Tenisului, dar pe autostradă mi s-a rupt cauciucul în două. Am chemat o platformă ca să mă tracteze. Acum sunt aproape de București și trebuie să îmi rezolv problema.
Îmi pare rău că nu am apucat, nici de data aceasta, să ajung la voi”, a spus Buzărnescu, la Digi Sport.