Ministul Sportului, Eduard Novak, a fost prezent la emisiunea ”Selectiv” de la B1, realizată de Dan Bucura. Novak a fost protagonistul unui moment uluitor pe care moderatorul l-a postat ulterior pe Facebook.
Dan Bucura l-a invitat pe Novak, ministru UDMR în guvernul Ciucă, să recite împreună „Deșteaptă-te, române”: „O să încep eu, continuați dumneavoastră”, a zis realizatorul, însă atunci când trebuia să spună el versurile, ministrul n-a zis nimic, doar a zâmbit, lăsându-l pe Bucura să termine strofa.
Realizatorul a urcat clipul pe Facebook, însoțit de următorul comentariu: „Așa ceva te lasă fără cuvinte… Am 24 de ani de presă, dar una ca asta n-am mai văzut. Vorbim de un ministru al Romaniei!”.
Novak a surprins și atunci când a vorbit despre scandalul de la echipa națională de hochei a României. „E un scandal care a fost foarte manipulat politic, în primul rând. Unii au adunat câteva like-uri în plus. Au reușit să obțină niște avantaje politice, dar acest lucru trece. De ce am reacționat așa târziu? Am vrut să văd reacțiile și ce s-a întâmplat acolo. Acești jucători nu au cântat imnul, doar au stat în fața oamenilor, au ascultat spectatorii.
Dar ce va fi cu acești sportivi care luptă pentru România? Nu cred că vreun sportiv, Szabó, eu sau Boloni, am simulat ceva când am reprezentat țara. Sportivii din Harghita, care reprezintă 70% din lotul național de hochei, au transpirat, au luptat, au adus România în eșalonul 2 mondial. E foarte greu… Toate pornesc de la Federație, totul poate să provină din sânul Federației. Vor urma niște alegeri acolo”, a spus ministrul.
Am fost impresionat de ceea ce a făcut Ion Țiriac în USA cind a părăsit terenul în momentul în care se intona greșit imnul de stat al României.
Acum? … suntem muci și varza în toate domeniile, la toate capitolele!
… și mai ales în ceea ce privește educația…
Dacă îți place Ungaria, sau ai păreri pro fata de niște hotărâri din trecutul Romaniei/Ungariei, atunci nu juca pentru tara fata de care ai resentimente … îți faci rău ție, personal, dar pui și instituțiile statului pe cere îl reprezinți în posturi nu tocmai plăcute…
Iar reacția lui nenea Novak nu ma mira … cum sa cânte el „desteapta-te romane”… el nu vrea acest lucru!
Greșeală nu este a lui … este a lui Iliescu care a permis ca o fundatie( UDMR ) sa reprezinte în Parlamentul României comunitatea maghiara din România …
Pe Novak îl înțeleg, dar nu pot sa-l iert … e un simplu yes-man care a dat dovada de multa nesimțire fata de funcția pe care o deține dar și fata de statul și guvernul României…
Pacat!!!
Părea educat și cu bun simt.