Mohamed Salah, atacantul-vedetă al echipei FC Liverpool, speră să-şi ia revanşa după eşecul suferit în faţa spaniolilor de la Real Madrid, în finala din 2018 a Ligii Campionilor la fotbal, informează EFE, potrivit agerpres.
Fotbalistul egiptean a părăsit terenul accidentat, în minutul 25 al partidei cu Real disputată cu patru ani în urmă, după un fault comis de fundaşul Sergio Ramos, iar Liverpool a fost învinsă cu 3-1 de Real Madrid în finala de la Kiev, după două erori ale portarului Loris Karius şi un super-gol reuşit de Gareth Bale.
„Avem o datorie de plătit” a scris Salah, golgheterul actualei ediţii a campionatului Angliei şi unul dintre candidaţii la Balonul de Aur, într-o postare pe contul său de Twitter, după ce Real Madrid a eliminat-o pe Manchester City în semifinalele actualei ediţii din Champions League.
FC Liverpool, care a eliminat-o în semifinale pe Villarreal, şi Real Madrid se vor întâlni pentru a treia oară în finala celei mai importante competiţii continentale intercluburi, după cele din 1981 (câştigată cu 1-0 de englezi, la Paris) şi 2018 (victorie cu 3-1 a Realului).
Finala actualei ediţii a Ligii Campionilor se va disputa în data de 28 mai, pe Stade de France.