Misterul din Ghencea: va avea sau nu Steaua drept de promovare, asta e întrebarea la care nici Ogăraru nu are răspuns!

Sezonul trecut, echipa de fotbal a Armatei a terminat pe loc de baraj, dar n-a avut dreptul nici măcar să-l joace, deoarece regulamentul nu permite echipelor care nu au structură de drept privat să promoveze.

Timpul a trecut, și nimeni de la CSA Steaua n-a dat vreun semn că s-ar reorganiza ceva la echipa de fotbal. Fanii au protestat, au scandat și vor să știe care este situația. Culmea, nici oficialii clubului nu știu ce răspuns să dea.

„Nu știu, este un lucru necunoscut în momentul de față (n.r. dacă CSA Steaua poate promova). Ne interesează pe toți ce se va întâmpla cu prima echipă. Mai este puțin timp până când vom afla dacă se poate sau nu, suntem în ultimele zile. Așteptăm cu nerăbdare să se întâmple ceva. Ar fi dureros ca echipa să nu primească drept de promovare.

Dar trebuie să mergem mai departe, trebuie să credem în ceea ce trebuie făcut. Este foarte important că acest club va exista mai departe și trebuie investit în el. Este foarte importantă vocea și prezența suporterilor. Extinderea bazinului de suporteri depinde de acest lucru (n.r dreptul de promovare).

Totuși, am avut o asistență peste media Ligii 2, comparabilă cu Liga 1. La nivel de galerie, de peluză, este una dintre cele mai importante din țară. Sigur că puteau să vină mai mulți spectatori, dar sunt conștient unde se află acum fotbalul românesc.

Mă uit și la celelalte stadioane, este o realitate că oamenii au lipsit în ultima vreme de pe stadioane. Anul acesta mi se pare mult mai accesibil în Liga 2. Anul trecut am fost în play-off, în condițiile în care U Cluj, Hermannstadt și Petrolul au promovat. Practic, Steaua este una dintre favorite”, a spus Ogăraru, pentru Playsport.

Distribuie articol:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

# Echipă MJ V E Î GM GP DG P
1 FCV Farul Cons… 30 19 7 4 54 28 +26 64
2 CFR Cluj 30 20 3 7 54 28 +26 63
3 FCSB 30 17 6 7 51 35 +16 57
4 Universitatea … 30 16 6 8 37 27 +10 54
5 Rapid 30 15 7 8 40 26 +14 52
6 Sepsi 30 11 9 10 47 30 +17 42
7 U Craiova 1948 30 11 7 12 34 33 +1 40
8 Petrolul 52 30 11 3 16 28 44 -16 36
9 Universitatea Cluj 30 8 10 12 25 37 -12 34
10 Voluntari 30 8 10 12 28 32 -4 34
11 Botoșani 30 7 11 12 29 44 -15 32
12 Chindia Târgovişte 30 7 11 12 32 42 -10 32
13 Hermannstadt 30 11 8 11 30 29 +1 32
14 Argeș 30 6 9 15 21 41 -20 27
15 UTA Arad 30 6 9 15 29 41 -12 27
16 Mioveni 30 4 10 16 23 45 -22 22

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari