Miss Playboy Bulgaria bagă divorț de Florentin Petre! Îl desființează pe fostul dinamovist: îl acuză că avea o amantă de vârsta lui Patrick, fiul lui

Margarita Peychinska l-a cunoscut pe Florentin Petre când fostul internațional era bărbat însurat. ”Piticul” era căsătorit cu Cătălina, cu care avea doi băieți – Patrick și Dennis, dar bulgăroaica, ex-vedetă „Playboy” pe vremea când Petre evolua la ȚSKA Sofia, i-a luat mințile.

Așa că în 2008, a divorțat de Cătălina, iar pe 7 iunie 2013, se însura cu Margo, adică cu Margarita Peychinska, după aproape cinci ani de relație. Au împreună un băiat, Andrei, în vârstă de 8 ani, și cu care Florentin Petre își petrece acum doar weekendurile.

De ce? Pentru că Petre și Miss Bulgaria s-au despărțit și vor ajunge în instanță. Fostul model l-a scos deja de ceva timp de pe rețelele de socializare pe tatăl copilului ei, iar acum a rupt tăcerea. Acuzațiile la adresa fostului fotbalist, acum antrenor, sunt incredibile.

”Vorbea cu amanta când eu nășteam!”

„Mă doare sufletul și acum… În momentul în care eu nășteam, mă refer la minutul în care îl aduceam pe lume pe Andrei, el vorbea la telefon cu amanta pe care o avea atunci. Nu e vorba de zi, de oră, am găsit desfășurătorul de la telefon în perioada aia. Deci în minutul acela, când eu nășteam! Vorbea cu amanta care era sora unui coleg al lui Patrick (n.r. – băiatul cel mare al lui Florentin Petre din prima căsătorie).

Nici nu știu dacă avea 18 ani atunci fata aia! Atunci am vrut să plec. A fost, probabil, cea mai mare greșeală a mea că nu am plecat. Acest om și-a bătut joc de mine 16 ani, de când suntem împreună, nu s-a oprit niciodată.

”Păi ce? Suferi doar tu!”

La cât am suferit, mă crezi că am ajuns la 44 de kilograme? Mi-a zis că el vrea să fie fericit. I-am spus că fericirea nu se clădește pe nefericirea altuia. Și el îmi zice: «Păi ce? Suferi doar tu, important este să fiu eu fericit».

Cu siguranță vom divorța! Cale de întoarcere nu mai există. Nici el nu vrea, nici eu nu pot să dau înapoi. Nu mă așteptam vreodată să se comporte în acest hal cu mine. A ajuns totul foarte urât între noi. Am ajuns dușmani.

Mi-a spus că dacă vorbesc cu voi, a doua zi mergem la notar să semnăm divorțul. I-am spus că semnez doar dacă îmi convine și mie. Și atunci mi-a zis că mă va chema judecătorul!”, a declarat Margarita, conform cancan.ro.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed