România și-a încheiat campania din Liga Națiunilor, iar Mircea Lucescu nu și-a luat nici măcar o zi liberă! Selecționerul României a dezvăluit care sunt planurile sale de viitor, la scurt timp după ce tricolorii au câștigat Grupa C2, cu victorii pe bandă rulantă.
În decursul zilei de luni, Lucescu a fost prezent la Școala de Antrenori din România. Cel mai titrat antrenor român a dorit să ofere informații prețioase și tehnicienilor posesori de Licența Pro.
Mișcare de ultima ora a lui Mircea Lucescu!
„Luni, 25 noiembrie, selecționerul echipei naționale, Mircea Lucescu, a fost prezent la București. Ca invitat al Școlii de Antrenori din România. A participat la cursurile de perfecționare destinate antrenorilor posesori de Licență Pro UEFA.
Școala Federală de Antrenori a organizat un nou curs de perfecționare pentru antrenorii licențiați UEFA PRO. De data aceasta, invitatul special a fost Mircea Lucescu. Cel care a oferit informații valoroase despre filosofia personală privind fotbalul, bazată pe competențele și experiența acumulată pe parcursul întregii sale cariere prestigioase.
A urmat o sesiune interactivă. Cursanții au adresat întrebări cu scopul de a primi recomandări privind jocul de fotbal. Sfaturi despre gestionarea relației antrenor-jucător și alte aspecte de interes în cariera unui antrenor de fotbal la nivel profesionist.
„Cunoștințele dobândite se vor transforma prin experiență!”
În a doua parte a cursului, Lucian Burchel, directorul Școlii Federale de Antrenori, a prezentat Filosofia de formare a antrenorului în România. Componentă de bază a Strategiei Tehnice a Federației Române de Fotbal.
La eveniment a fost prezent și Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF. Cel care a explicat cât de importantă este activitatea de formare-instruire ca antrenor. Atât pentru tinerii care își doresc să îmbrățișeze această profesie, cât și pentru foștii fotbaliști. Care au activat la diferite nivelurile ale fotbalului.
Astfel, cunoștințele dobândite se vor transforma prin experiență în competențe care vor pune în valoare tot ceea ce au dobândit pe terenul de joc în calitate de jucători.
Pe 11 noiembrie, la cursurile de perfecționare pentru antrenorii cu licență UEFA PRO a fost prezent Răzvan Lucescu, antrenorul lui PAOK Salonic. În luna decembrie, Școala Federală de Antrenori va organiza un nou curs de perfecționare având un invitat și o tematică diferită cu scopul de a contribui la procesul de perfecționare continuă a antrenorilor licențiați UEFA PRO”, a transmis, pe site-ul oficial, Federația Română de Fotbal.