Mirel Rădoi bagă frica în jucători. Mesajul transmis înaintea meciului din Cupa României

Mirel Rădoi își amenință din nou jucătorii. Antrenorul a avut un mesaj clar pentru olteni înaintea meciului din Cupa României cu Ocna Mureș, care va avea loc miercuri, de la ora 17.00.

Antrenorul i-a sfătuit pe jucători să dea tot ce pot pe teren și să profite de șansa pe care o au, pentru că în iarnă unii ar putea părăsi echipa din Bănie.

„Dacă ne luăm după ultimele jocuri din campionat ale celor de la Ocna Mureş, am putea spune că nu sunt într-o formă foarte bună. Dar am văzut meciul lor din Cupă cu Chindia şi au avut o evoluţie consistentă, chiar nu arată ca o echipă de Liga a III-a.

Va trebui să avem o circulaţie rapidă. Să atacăm profunzimea cu cât mai mulţi oameni, pentru că întâmpină probleme la apărători. Au fundaşi înalţi, cu tehnică bună, dar sunt lenţi.

E clar că valoarea este de partea noastră. Din punct de vedere al determinării, al ambiţiei, ei vor încerca să echilibreze balanţa valorii”, a spus antrenorul.

Mirel Rădoi: „Fac o evaluare continu a lotului”

„Gândul nostru nu este neapărat de a menaja jucătorii. Ci de a da minute şi celorlalţi, pentru a-i avea la aceiaşi parametri ca nivel şi intensitate. Aşa cum am spus mereu, şi public, şi jucătorilor, fiecare partidă trebuie tratată serios. La iarnă va fi o continuă evaluare a lotului.

E clar că încrederea la nivel de lot a crescut după ultimele victorii, dar cel mai mult mă bucură că jucătorii au înţeles că nu e de ajuns numai să câştigăm, să acumulăm puncte.  Trebuie să mai adăugăm ceva în pauza de 3 sau 6 zile dintre meciuri, ori mental, ori fizic, ori tehnico-tactic. Noi să punem informaţie, iar ei să mai adauge măcar 1% de fiecare dată” a spus Mirel Rădoi, la conferința de presă.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed