Mirel Rădoi a reacționat în ‘cazul Simonei Halep’: ‘Dacă a făcut ceva, trebuie să spună. Lucrurile sunt simple’

Mirel Rădoi a făcut câteva precizări în cazul Simonei Halep, după ce jucătoarea de tenis a fost suspendată provizoriu. Românca a fost testată pozitiv la un control antidoping efectuat la US Open.

Antrenorul celor de la CSU Craiova spune că responsabilitatea principală îi aparține echipei Simonei. Constănțeanca a decis să renunțe la toți oamenii din anturajul ei după ce a început colaborarea cu Patrick Mouratoglou.

„Pentru mine, lucrurile sunt simple, e vorba de adevăr. Dacă a făcut ceva, trebuie să spună. Dacă nu, să caute în jurul ei vinovații. Cine a încercat altceva, să plătească!

Noi am avut situația asta când veneam la echipa națională. Până și gelul de păr, pasta de dinți, cum veneam cu ele și le schimbam… trebuiau să treacă pe la doctorul echipei naționale. Orice schimbai trebuia să arăți, să le pună pe o listă și să verifice dacă nu cumva conțin anumite lucruri.

Cred că Simona Halep făcea asta și toată medicația era asigurată de doctor, că e în regulă”, a spus Mirel Rădoi, în cadrul unei conferințe de presă.

În cazul în care va fi găsită vinovată, Simona Halep riscă o suspendare de până la 4 ani. Aceasta a transmis zilele trecute faptul că nu a luat Roxadustat în mod intenționat și va face toate eforturile pentru a se apăra.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed