Mirel Rădoi s-a înțeles cu Mihai Rotaru și a semnat un contract pe două sezoane. Antrenorul va fi prezentat astăși și va conduce și primul antrenament.
Fostul selecționer al României a luat deja primele decizii pe care i le-a transmis patronului echipei. Ionuț Vînă și Dan Nistor vor fi reprimiți imediat la echipă. Fotbaliștii fuseseră trași pe linie moartă după meciul cu U Cluj, scor 1-1, fără să primească vreo explicație. Potrivit Fanatik, ambii jucători vor fi în lotul pentru returul cu Zorya Luhansk din turul 3 preliminar al Conference League.
Mirel Rădoi îl cunoaște bine pe Dan Nistor. Acesta l-a rechemat la națională după o pauză de aproape un an și jumătate. Cât despre Vînă, fostul selecționer l-a lăudat în repetate rânduri.
Rădoi îi vrea pe Alexandru Ișfan și Grigore Turda
Mirel Rădoi i-a transmis încă de la început lui Mihai Rotaru că mai vrea jucători. Antrenorul ar fi pus ochii pe Alexandru Ișfan și Grigore Turda de la FC Argeș și se pare că negocierile dintre cele două cluburi au avansat, scrie Prosport.
Deocamdată, primarul din Pitești a anunțat că Alexandru Ișfan a devenit în totalitate jucătorul celor de la FC Argeș. Până acum, clubul deținea doar 55 de procente din fotbalistul în vârstă de 22 de ani, restul de 45 aparținând celor de la CS Mioveni.