Mircea Sandu, anunț cutremurător. Fostul președinte FRF trece prin clipe cumplite: ‘Sunt un luptător’

Mircea Sandu, anunț cutremurător. Fostul președinte FRF trece prin clipe cumplite. A fost diagnosticat pentru a treia oară cu o boală necruțătoare.

Mircea Sandu a fost președintele Federației Române de Fotbal timp de 24 de ani, din 1990 până în 2014.

Mircea Sandu, anunț cutremurător

Mircea Sandu se luptă de ani buni cu o boală cumplită. În 2009 a aflat că are două metastaza la ficat. Apoi a aflat că are o tumoare la plămâni, iar anul trecut a primit încă un verdict crunt. cancer la prostată.

Fostul președinte al FRF a decis să se trateze la Nisa și spune că mereu a fost un luptător.

„Sunt bine, mulțumesc! Am văzut și eu că a dat prin presă că aș avea a patra oară. Pai am fost diagnosticat doar de două ori până acum. E a treia oară. Sunt acasă, în București, dar plec la Nisa peste 2 zile.

Trebuie să țin boala sub control. Haideți să vă spun ceva, dacă iei cancerul din pripă și te tratezi bine de la început, apoi urmezi întocmai sfaturile oncologului meu, cancerul nu mai are putere să fie devastator. Eu sunt optimist, nu-mi fac griji. Sunt ca și până acum. Boala asta o învingi în primul rând psihic, nu trebuie s-o lași să te doboare. Eu merg frecvent la Nisa la controale. Nu am nicio teamă.

Trebuie să ai capul limpede ca să învingi boala asta. Îmi continuu tratamentul cu rigurozitate, iau pastile, e totul ok. Eu sunt un luptător, vreau să lupt în continuare pentru că iubesc viața”, a spus Mircea Sandu, potrivit Capital.ro.

Nașu a condus fotbalul românesc timp de 24 de ani, din 1990 până în 2014. Apoi a fost înlocuit de Răzvan Burleanu. Sandu a fost și membru în Consiliul de Administrație din cadrul UEFA, între 2007 și 2015.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed