Mircea Rednic s-a enervat cumplit! Cuvinte dure după înfrângerea cu CSU Craiova. Antrenorul celor de la UTA era la capătul răbdării după înfrângerea din această seară. A condus cu 1-0, dar a pierdut, scor 1-2.
Mircea Rednic nu s-a oprit aici. Spune că echipa sa a ratat prea mult ocazii şi nu merita să piardă disputa.
Mircea Rednic s-a enervat cumplit!
„E o seară tristă. Nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. 17 şuturi la poartă şi 7 pe poartă. ei au avut 2 ocazii şi un penalty. La cum am jucat nu meritam să pierdem. Ăsta e fotbalul. Au jucători cu calitate şi ne-au surprins în două faze când aveam superioritate.
Ne-a lipsit al doilea gol şi au fost momente când ne-am precipitat. Nu am avut încredere. Venim după o perioadă în care nu am câştigat. Şi noi şi fanii voiam mai mult, dar nu am ce să le reproşez jucătorilor”, a spus Mircea Rednic, la finalul meciului, în direct la Digi Sport.
Mircea Rednic este supărat şi pe public. A transmis şi un mesaj dur către fani. „Sper ca lumea să aibă răbdare, dar la orice greşeală lumea reacţiona. Să încurajezi jucătorii. Mi-e ciudă că meritam mai mult”, a mai spus Rednic, conform sursei citate.