Mircea Rednic a dat lovitura. Un fost jucător de la Dinamo revine în Superliga. Lamine Ghezali (25 de ani) s-a înțeles cu UTA Arad și revine în România.
Atacantul a jucat ultima dată la Levadiakos, formație care a promovat în prima ligă din Grecia. Francezul a evoluat doar în cinci meciuri.
Mircea Rednic a dat lovitura
Mircea Rednic a mai făcut un transfer. Îl va avea sub comanda sa pe Lamine Ghezali. Anunțul oficial a fost făcut pe pagina de socializare a arădenilor.
„Bun venit, Lamine Ghezali!
UTA și Lamine Ghezali au semnat astăzi un contract valabil pentru un sezon cu drept de prelungire pe încă unul.
Mijlocașul francez de origine algeriană s-a născut pe 6 iulie 1999 la Lagny-sur-Marne, în Franța și vine la Arad de la APO Levadiakos (Grecia). În România a mai jucat timp de două sezoane pentru Dinamo București.
Crescut de Academia celor de la Saint-Etienne, noul nostru jucător a debutat pentru legendară echipă franceză și a mai trecut în carieră pe la LB Châteauroux și SC Lyon.
Îi urăm bun venit și la cât mai multe reușite alături de noi!”, se arată în comunicatul celor de la UTA Arad.
Dinamo l-a adus pe Ghezali de la „satelitul” celor de la Saint Etienne în 2022. Francezul a jucat în Liga 2 31 de meciuri și a marcat 13 goluri, ajutând echipa să promoveze. În Superliga nu a avut evoluții prea bune, astfel că a fost lăsat să plece. În Grecia a jucat doar în 5 partide și nu a înscris niciodată.