Mircea Lucescu s-a dezlănţuit! Îl apără pe Dan Şucu de furia fanilor. Mesaj special pentru George Copos

Mircea Lucescu s-a dezlănţuit! Acesta îl apără pe Dan Şucu de furia fanilor. Antrenorul a venit cu un mesaj special și pentru George Copos.

Tehnicianul de la Dinamo Kiev, Mircea Lucescu (78 de ani), a spus, după partida cu Beșiktaș, scor 2-3, că l-a chemat pe George Copos la meciul din Giulești. Totuși, fostul finanțator de la Rapid a refuzat să asiste la partidă.

Mircea Lucescu s-a dezlănţuit

Cei doi au lucrat împreună pe vremea când „Il Luce” antrena echipa de lângă Podul Grant.

Mai apoi, Lucescu a transmis un mesaj pentru suporterii „câinilor roșii”, pe care i-a sfătuit să nu se revolte la adresa lui Dan Șucu, acționar majoritar la Rapid.

„L-am invitat pe George Copos la meci și a zis că se gândește dacă să vină sau nu. Odată și odată tot trebuie să facă pasul ăsta, să vină pe Giulești. E opera lui. Fără el nici Giuleștiul nu ar fi fost ce e acum, nici Rapidul.

Din păcate, s-a ajuns în situația în care un președinte să renunțe la echipă. E păcat. Sper că fanii Rapidului sunt destul de inteligenți și nu fac aceeași greșeală de două ori.

Fotbalul este făcut și din victorii, și din înfrângeri, și din momente extraordinare, și mai puțin extraordinare. Important e să știi să treci peste momentele grele. Au pierdut un om care iubea fotbalul cu toată ființa lui”, a spus Mircea Lucescu.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed