Mircea Lucescu revine în Superliga?! Anunţ bombă despre antrenorul român. Echipa care i-a făcut o ofertă de nerefuzat. Sunt dezvăluiri de ultimă oră despre unul dintre cei mai importanţi tehnicieni din România.
Se pare că Mircea Lucescu a primit o ofertă uriaşă din Superliga. Unul dintre cei mai titaţi tehnicieni din ţara noastră este dorit pe banca unui club de tradiţie.
Mircea Lucescu revine în Superliga?!
Dinamo, Rapid şi Farul şi-au manifestat interesul să îl aducă pe Mircea Lucescu, dar antrenorul ar putea ajunge la U Cluj. Ar fi o lovitură uriaşă dată de ardeleni care sunt acum antrenaţi de Ioan Ovidiu Sabău. Totul ar avea legătură cu investititorii turci care vor să preia şepcile roşii, conform foaiatransilvana.ro.
Investitorii turci sunt aproape de a prelua pachetul de acţiuni de la U Cluj. Sursa citată spune că poartă deja negocieri şi cu Mircea Lucescu. Serhan Cetinsaya, fost vicepreședinte la Beşiktaş, insistă pentru „Il Luce”. Este un mareadmirator al lui Lucescu încă din perioada în care acesta antrena în Turcia.
Cetinsaya a fost văzut deja la Cluj-Napoca şi a confirmat, pe reţelele de socializare, negocierile pe care le poartă. Lucescu este liber de contract după ce şi-a dat demisia de la Dinamo Kiev. Chiar dacă iniţial s-a crezut că s-a retras definitiv din fotbal, „Il Luce” a venit ulterior cu precizări. A spus clar că nu se gândeşte la retragere. Va dori să rămână în sportul care l-a consacrat atât timp cât sănătate îi va permite să facă asta.