Mircea Lucescu va fi prezent la partida amicală dintre Poli Iași și Zimbru Chișinău, în cadrul căreia se va prezenta lotul final al grupării din Copou, în vederea debutului în noul sezon de Superliga.
Politehnica Iași a revenit în România miercuri seară, după ce a efectuat un stagiu de pregătire, timp de zece zile, la Bansko, în Bulgaria. Ieșenii au fost liberi joi, urmând ca vineri să-și reia sesiunile de antrenament.
Mircea Lucescu va urmări duelul Poli Iași – Zimbru Chișinău!
Poli Iași și Zimbru Chișinău se vor duela sâmbătă, 6 iulie. Partida se va disputa pe Stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou, de la ora 20.00.
Mircea Lucescu va primi din partea oficialilor celor de la Poli Iași, titlul de de ambasador al fotbalului ieșean. Nu cu mult timp în urmă, cel mai titrat antrenor din România a fost desemnat și Cetățean de Onoare al Municipiului Iași.
„Începând cu acest meci, clubul Politehnica Iași va acorda, la partidele de pe teren propriu, titlul de ambasador al fotbalului ieșean unor personalități ale fotbalului românesc, fie că sunt din Iași, din alte orașe sau chiar din afara țării!”, a explicat Lucian Lucescu, managerul media al clubului ieșean.
Ieșenii vor debuta în noul sezon de Superliga contra celor de la Sepsi Sf. Gheorghe.