Răzvan Lucescu a fost suspendat timp de patru luni de către Comisia de Disciplină, pe data de 30 decembrie, în urma unui conflict deschis cu suporterii celor de la AEK, din sferturile de finală ale Cupei Greciei!
Decizia comisiei a fost pronunțată în contextul în care antrenorul român ar fi agresat câțiva suporteri adverși, în parcarea stadionului.
Mircea Lucescu nu s-a mai abţinut!
Mircea Lucescu, selecționerul României și tatăl antrenorului celor de la PAOK, a abordat, pe scurt, subiectul care a cutremurat fotbalul din Grecia.
Selecționerul a dat de înțeles faptul că antrenorii buni sunt, mai mereu, „vânați”.
„Nu vreau să discut… Se vede care era intenția și care este intenția în legătură cu el!”, a transmis Mircea Lucescu.
„Răzvan are tot sprijinul meu!”
Ivan Savvidis, patronul lui PAOK, și-a exprimat clar susținerea față de Răzvan Lucescu.
„Au încercat în mai multe rânduri să ne distrugă, dar cei care au făcut asta sunt acasă sau regretă deja. În 2019, puterea noastră a fost că am fost cu toţii în jurul lui Răzvan şi nu ne-am uitat la ce a fost scris despre noi.
Nu va implicaţi în lucrurile care nu ţin de fotbal. Ştiţi că eu voi fi mereu alături de voi. Şi dacă veţi face greşeli, eu sunt singurul care vă poate certa. Nu voi lăsa pe altcineva să facă asta. Cei care nu au înţeles încă asta, o vor face curând.
Răzvan are tot sprijinul meu şi vreau ca şi voi să îl sprijiniţi prin munca voastră. Ne-aţi oferit un an minunat. Sper ca acesta care urmează să fie la fel.
Am fost mândri în acest an, am meritat asta, mai ales dacă ţinem cont de cele îndurate în ultimele decenii. Vreau să continuăm să aducem mândrie oraşului!”, a spus, citat de gazzetta.gr, Ivan Savvidis.