Mircea Lucescu face dezvăluirea momentului despre George Copos! S-a aflat cum s-a decis revenirea sa în Superliga. Au apărut amănunte incredibile de la negocierile cu Rapid, echipa pe care a pregătit-o începând din anul 1997.
Mircea Lucescu a făcut dezvăluiri de senzație despre George Copos. Antrenorul a rememorat ziua în care a semnat cu Rapid, echipă cu care a câştigat titlul în anul 1999.
Mircea Lucescu face dezvăluirea momentului
„Il Luce” a mărturisit că George Copos a fost cel care l-a convins să se alăture clubului Rapid, în anul 1997, conform Fanatik.
„Două echipe în România, Dinamo și Rapid. Rapid a venit în cariera mea într-o perioadă în care mă întorsesem din Italia, datorită lui George Copos. Am fost de câteva ori în Italia, la Brescia. George venise să pună la punct hotelul Crown Plaza.
Eu mă duceam cu el să-l aduc în zona Brescia, să-l ajut. Seara era permanent presiune să mă întorc acasă, la Rapid. Am semnat cu el venind acasă în vacanță, am semnat cu el la Vox Maris, în zona Piața Victoriei.
Pe un șervețel am semnat. Era Nicușor Năstase acolo, din toate toate astea mi-a pus un șervețel pe masă să semnez, ca să mă angajez în toate astea. Apoi a venit după mine când a văzut că la Inter lucrurile nu mergeau așa cum trebuia, sau că-mi dădusem demisia, a apărut acolo.
Soția mea a promis că dacă mă întorc acasă, mă întorc la Rapid. Rapidul era în situația să retrogradeze, m-am dus să văd Rapidul în Polonia, jucam în Intertoto. M-a văzut cum eram, am văzut ultimele două meciuri de campionat. Atunci am preluat echipa, am mers imediat cu ea la cantonament”, a povestit Lucescu, conform sursei citate.