Mircea Lucescu a dat verdictul! S-a aflat când se întoarce în România. Dinamo Kiev va juca pe Giuleşti. Oficialii clubului Rapid și-au dat acordul.
Ajuns la 78 de ani, Mircea Lucescu nu se gândește încă la retragere. Experimentatul antrenor a dezvăluit că intenționează să-și ducă înțelegere cu Dinamo Kiev, care expiră la 31 mai 2024, până la capăt.
Când se întoarce în România
Mircea Lucescu, cel care o pregătește pe Dinamo Kiev începând cu anul 2020, se află în România. A confirmat că oficialii clubului Rapid și-au dat acordul pentru ca echipa din Kiev să joace meciurile din Europa pe stadionul din Giulești.
„Deja suntem în contact cu Ministerul Transporturilor și clubul Rapid, ei și-au dat acordul, vom vedea”, a spus Mircea Lucescu.
„Am un contract până pe 31 mai. Cu siguranță că voi duce contractul până la capat, dacă sănătatea îmi va permite”, a declarat antrenorul dinamoviștilor din Kiev.
Echipa ucraineană este nevoită să joace meciurile din Conference League în afara Ucrainei. Asta se întâmplă din cauza războiului pe care Vladimir Putin l-a început încă din februarie anul trecut. Lucescu vrea să fie mai aproape de casă pentru meciurile din cupele europene.
Astfel, Dinamo Kiev va evolua, mai mult ca sigur, pe arena din Giuleşti. Va avea meciuri din preliminariile Conference League. Dacă se va califica în grupele competiţiei va rămâne să joace în România.