Milionarul care i-a închis uşa în nas lui Gigi Becali! Nu vrea să aibă nicio legătură cu şeful FCSB. Şi finul Cristi Borcea e pe ‘lista neagră’ a acestuia. Unul dintre cei mai bogaţi români a spus clar.
Gigi Becali se va enerva cumplit când va afla. A fost refuzat categoric de un milionar. Felix Pătrăşcanu nici nu vrea să audă de latifundiarul din Pipera.
Milionarul care i-a închis uşa în nas lui Gigi Becali!
Gigi Becali este pe lista neagră a lui Felix Pătrășcanu. Milionarul nu vrea să facă afaceri cu patronul de la FCSB. Unul dintre cei mai bogați oameni din România a dat un răspuns categoric. Spune că are o viziune complet diferită față de latifundiarul din Pipera.
„Suntem altfel croiți! Nu, pur și simplu”, a fost răspunsul oferit de Felix Pătrășcanu, cel care are o afacere estimată la 600 de milioane de euro. Milionarul l-ar refuza inclusiv pe Cristi Borcea, finul lui Gigi Becali.
„Nu, sub nicio formă”, a fost răspunsul categoric al lui Felix Pătrășcanu atunci când a văzut și poza milionarului Cristi Borcea, la podcastul lui Mihai Morar.
În schimb, Felix Pătrășcanu a recunoscut că are o relație bună cu Dan Șucu, finanțatorul celor de la Rapid. „În orice domeniu (n.n. ar intra cu Dan Șucu), dar în fotbal sub nicio formă. Și i-am spus-o! Mi-a aruncat oferta, dar i-am spus că nu, îmi pare rău”, conform sursei citate.
Nu s-a oprit aici. „Banii sunt ceea ce te ajută să fii un om liber. Asta în primul rând. Inițial, banii pentru mine au însemnat, ca pentru toată lumea, casa, mașina, piscina, Seychell-ul și așa mai departe. Când am avut pe toate lucrurile astea, nu neapărat că n-am mai avut ce să fac, ci pur și simplu am simțit nevoia să dau înapoi, să iau decizii singur și să-ți oferi acel confort psihologic prin care să gândești liber. E foarte important lucrul ăsta”, a încheiat milionarul.