Mihai Stoica, ultimatum pentru Edi Iordănescu! Ce este obligat să facă selecţionerul? Situaţia e fără ieşire

Managerul general al celor de la FCSB, Mihai Stoica, i-a transmis un ultimatum lui Edi Iordănescu! Selecţionerul este obligat să forţeze victoria în faţa Finlandei, sâmbătă seara, de la ora 21.45, pe stadionul Giuleşti.

Situaţia de la echipa naţională este fără ieşire. Tricolorii sunt lanterna roşie a grupei după două meciuri în care au fost învinşi şi nu au marcat niciun gol.

”Nu vreau să se înțeleagă greșit un aspect. N-am nimic împotriva lui Edi Iordănescu și cred că este prematur să fie etichetat după două meciuri amicale și două semi-oficiale, mai ales în condițiile în care nu are la dispoziție trei jucători foarte importanți (Stanciu, Man și Hagi).

Am colaborat puțin cu el, dar a fost suficient ca să realizez că este un antrenor meticulos, atent la detalii, care-și respectă enorm meseria. Dacă aceste calități sunt suficiente pentru a deveni un selecționer de succes, asta încă nu știu. Ce știu este că și-a asumat un risc, acceptând niște condiții pe care alții n-au prea dorit să le accepte.

Totuși, voi comenta sincer ceea ce mă deranjează în discursul unor oameni care contează în peisajul fotbalistic autohton, așa cum am făcut-o mereu. Cu riscul de a stârni antipatie. Asta n-ar trebui să mire pe nimeni, mai ales pe cei care mă cunosc.

Putem câștiga cu Finlanda, chiar dacă are 1000 lacuri. Putem să ne revanșăm cu Muntenegru. Apoi, putem discuta de perspective și de cariere.
Între timp, să definitivăm schimbarea mentalității pentru următorii 100 ani. Am văzut că se lucrează intens la asta.

P.S. Când Edi a venit la noi, am spus că mi-a redat motivația. Nu mă dezic. Ideea e că valoarea unui antrenor e dată și de capacitatea de a transpune în joc ceea ce pregătește impecabil în antrenamente. Doar că selecționerii nu prea au timp să antreneze”, a transmis Mihai Stoica, pe Facebook.

Programul din Liga Naţiunilor

11 iunie 2022
Muntenegru – Bosnia și Herțegovina 16:00
ROMÂNIA – Finlanda 21:45.

14 iunie 2022
Bosnia și Herțegovina – Finlanda 21:45
ROMÂNIA – Muntenegru 21:45.

23 septembrie 2022
Bosnia și Herțegovina – Muntenegru 21:45
Finlanda – ROMÂNIA 21:45

26 septembrie 2022
Muntenegru – Finlanda 21:45
ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina 21:45

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed