Mihai Stoica surprinde pe toată lumea! S-a aflat ce a putut spune oficialul de la FCSB despre CFR Cluj. Dan Petrescu va fi uimit. Totul s-a întâmplat înaintea unei etape cruciale pentru lupta la titlu în Superliga.
Mihai Stoica a spus care este echipa de care se teme în lupta pentru titlu. Asta după jocul FCSB-Farul 2-1.
Mihai Stoica surprinde pe toată lumea!
Mihai Stoica spune că se teme mai mult de CFR Cluj decât de Farul lui Gică Hagi. Asta deşi echipa constănţeană este lider al clasamentului. A lăudat însă jocul bun practicat de Farul Constanța în acest sezon. A declarat că a simțit echipa mai puternică în ultimul meci, deși FCSB a dominat partida.
„Niciodată n-a fost echilibrul ăsta între primele trei. De CFR, da, îmi e (n.r. – cel mai frică). Cumva după meciul cu Farul îmi mai schimb puţin opinia, că nu sunt bou să fiu consecvent şi să neg evidenţa.
Pe Farul am simţit-o mai puternică decât la penultimul meci, chiar dacă lumea zice că am făcut un joc bun, am dominat posesia. Pe dinamică nu au pus probleme, dar i-am simţit puternici. Nu ştiu să spun dintre CFR şi Farul care mi se pare mai periculoasă”, a spus Mihai Stoica, în direct la Orangesport.
Cu 37 de puncte, FCSB se află pe locul trei în clasamentul playoff-ului Superligii, iar Mihai Stoica speră ca Farul Constanța și CFR Cluj să se anuleze reciproc în meciul direct. Duelul Farul CFR Cluj se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30. „Îmi doresc X la Farul cu CFR, că orice echipă pierde două puncte. Cine nu şi-ar dori?”, a adăugat oficialul FCSB, conform sursei citate.