Managerul general al celor de la FCSB, Mihai Stoica, surprinde pe toată lumea! Acesta l-a lăudat pe unul dintre cei mai buni jucători ai celor de la Rapid din acest start al sezonului. Totul vine în contextul scandalului iscat de Cristi Săpunaru la finalul meciului FCU Craiova – Rapid 1-0.
Mihai Stoica l-a lăudat pe mijlocaşul giuleştenilor, Alex Ioniţă II. Este impresionat de cum a trecut Ioniţă de suspendarea care l-a ţinut un an pe tuşă. Acesta a fost prins dopat.
Mihai Stoica surprinde pe toată lumea!
Mai mult, Mihai Stoica, spune că nu se aştepta ca Ioniţă să ia cartonaşul roşu din minutul 30. „Ştiți foarte bine ce probleme a avut mereu cu Steaua, dar mie îmi place, că a depăşit momentul ăla, o întrerupere de carieră (n.r. – suspendarea timp de un an primită de la ANAD).
Nu e genul care să facă faulturi din astea. Nu înţeleg de ce a făcut asta. Nu l-am prea văzut faultând”, a declarat Mihai Stoica la Orange Sport.
„M-am apucat de fotbal de plăcere, pentru echipa de suflet și este o onoare. Am învățat multe lucruri și am și demonstrat de când am revenit aici că sunt alt om. Mi-am acceptat greșelile din trecut, am învățat din ele și chiar dacă mai aud lucruri negative la adresa mea, am început să iau câte ceva din orice lucru negativ. Oricum acum gândesc pozitiv, învăț din asta
Eu m-am apucat de fotbal la Rapid și pentru Rapid. Și pentru tata. Ăsta a fost visul meu, să joc la Rapid. Îmi pare rău doar fiindcă un jucător profesionist de fotbal nu trebuie să facă așa ceva. Dar am trecut și peste această greșeală, învăț din ele. Am făcut unele greșeli pentru că n-am vrut să ascult și să învăț din greșelile altor persoane. M-am trezit la timp!”, a spus Alex Ioniță II, în urmă cu mai mult timp, conform gsp.ro.