Mihai Stoica știe cine este favorită la titlu. ‘Are şanse precum PSG în Franţa’

Mihai Stoica este convins că formaţia CFR Cluj, câştigătoarea ultimelor cinci campionate, este „de departe” favorită în lupta pentru titlu și în următorul sezon al SuperLigii.

„CFR este de departe favorită la câştigarea titlului. Are şanse precum PSG în Franţa. În acest moment pe noi ne interesează să ajungem în grupele Conference League. Anul trecut aveam un traseu foarte accesibil. Acum însă în play-off putem întâlni şi ‘balauri’. Dar până la urmă şi ‘balaurii’ pot fi ‘ucişi'”, a declarat managerul celor de la FCSB, în cadrul unei conferințe de presă.

MM Stoica a vorbit și despre posibilitatea ca FCSB să poate juca pe stadionul din Ghencea sau pe Arcul de Triumf.

„Noi demersuri am făcut pentru a juca pe Ghencea şi Arcul de Triumf. În momentul în care vor exista norme de aplicare, vom ajunge să jucăm şi acolo, probabil”, a mai spus MM Stoica.

Mihai Stoica este convins că implementarea arbitrajului video (VAR) din următorul sezon nu va elimina scandalurile din fotbalul românesc.

„Nu s-au terminat scandalurile acum cu VAR, în niciun caz. E atât de complicat VAR-ul. E greu pentru arbitrii din camera VAR, dar măcar scăpăm de greşelile foarte mari. Vor ieşi controverse pentru că suntem o ţară a controverselor”, a mai declarat oficialul de la FCSB.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed