Mihai Stoica şochează pe toată lumea! Managerul general de la FCSB a avut o discuţie incredibilă cu rivalii. S-a aflat ce a vorbit oficialul vicecampioanei României cu Cristi Săpunaru.
Mihai Stoica (58 de ani), managerul general al roș-albaștrilor, a declarat că a ajuns la un „pact de neagresiune” cu Cristi Săpunaru (39 de ani), jucătorul celor de la Rapid.
Mihai Stoica şochează pe toată lumea
Mai precis, cei doi au convenit să nu se mai atace reciproc. Decizia a fost luată înainte de partida FCSB – Rapid, scor 1-2.
Mihai Stoica a vorbit despre această înțelegere încheiată cu Săpunaru după ce a fost rugat să comenteze o afirmație făcută de fundaș, cel care spusese că „Rapid e cel mai în vogă club din țară”, conform Orange Sport.
„Am un pact de neagresiune cu Săpunaru. Înainte de ultimul meci, am bătut palma că nu mai zic nimic rău de Rapid. Mă țin de promisiune. A fost inițiativa mea. Am și eu o vârstă. El e și prieten cu Pinti.
Ne-a zis Pinti că nu avem cum să ne împăcăm, că așa cum sunt eu cu Steaua (n.r. – FCSB), el e cu Rapid. Așa vorbim noi între noi, cu Steaua, dar noi suntem FCSB. Să vedem cine îl respectă”, a spus Stoica, conform sursei citate.