Mihai Stoica şochează pe toată lumea! Anunţ incredibil despre cei de la Dinamo. Fanii celor de la FCSB se vor enerva grav

Echipa pe care Mihai Stoica o vrea campioana Româniai, în cazul în care FCSB-ul ratează titlul în acest sezon. Managerul oficial al roș-albaștrilor a spus totul fără nici o ezitare, lucru care îi poate înfuria pe suporteri.

FCSB-ul ocupă locul 4 în clasamentul din Superliga, primul loc este ocupat de Universitatea Cluj, locul doi este al oltenilor de la CSU Craiova, iar Dinamo este pe 3.

Mihai Stoica şochează pe toată lumea!

La finalul acestei etape, în funcție de rezultate, clasamentul se poate schimba. În cazul unei victorii, Dinamo va deveni lider, și își va menține poziția până la următoarea etapă, care va începe pe 17 ianuarie, indiferent de rezultatele rivalelor.

Mihai Stoica a declarat că nu va avea nici o problemă ca Dinamo să devină campioana României, la parcursul pe care îl are nu va fi nici o surpriză, bineînțeles asta dacă FCSB-ul nu va reuși.

„Dinamo pare că joacă un fotbal bun. Nu are licență de Europa. Nu m-ar deranja să fie Dinamo campioană și FCSB pe locul doi. Serios. Asta dacă iei cel mai rău caz, în care nu luăm noi titlul. Decât să ia alte echipe, mai bine ia Dinamo. Va fi cel mai echilibrat play-off de când există formatul ăsta, pentru că multe echipe au pierdut multe puncte.

Până acum mai erau echipe care plecau mai bine. Acum nu a plecat nimeni. Părea că a plecat U Cluj, dar nu”, a declarat, la primasport.ro, Mihai Stoica.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed