Mihai Stoica şi-a ieşit din minţi! Atac devastator al oficialului de la FCSB. S-a aflat ce a putut să spună în direct. Managerul general al vicecampioanei a vorbit despre stadionul pe care va juca la începutul sezonului.
Mihai Stoica este mâhnit că Arena Națională va fi închisă între 15 iulie și 15 august. Astfel, FCSB e nevoită să se mute.
Mihai Stoica şi-a ieşit din minţi!
Mihai Stoica spune că FCSB va alege „Arcul de Triumf”, dar și stadionul Ghencea este o variantă. Vicecampioana a depus deja o cerere pentru a juca acolo. „Avem stadionul Arcul de Triumf, Ghencea și arena de la Târgoviște, atât timp cât Arena Națională nu e disponibilă. E ceva de domeniul fantasticului să ai stadion și să nu-l folosești (n.r- referire la stadionul Ghencea).
O să fie gaură în buget. Stadionul e o gaură. S-a făcut ca să se piardă zilnic bani. Asta au decis cei care sunt în măsură să decidă”, a spus Stoica, în direct la OrangeSport.
FCSB a reluat procedurile prin care speră să obțină dreptul de a evolua pe arena din Ghencea. Până acum a primit doar refuzuri.
Între conducerea echipei Armatei și FCSB e un război care se poartă mai ales în instanțe. În urmă cu aproape 10 ani, Gigi Becali a fost deposedat de marca Steaua. Conducerea roș-albaștrilor a trimis din nou solicitări, prin care a cerut să-i fie permis să închirieze arena respectivă.
Echipa Armatei, fără drept de promovare în Superliga, nu va avea meciuri în Ghencea, măcar în a doua jumătate a lunii iulie. Liga 2 va debuta abia în primul weekend din august.
Un motiv pentru care stadionul Steaua e dorit de FCSB mai mult decât Arcul de Triumf e afluența mare de spectatori pe care clubul lui Becali a avut-o în sezonul recent încheiat. Exclusiv la jocurile din campionat, media de fani acasă a fost, de departe, cea mai mare din campionat și a trecut de 15.000. Capacitatea arenei de la Arc e de sub 9.000 de locuri, în vreme ce în Ghencea sunt disponibile 30.000 de scaune.