Mihai Stoica s-a enervat! Intervenţie dură în scandalul momentului. I-a făcut praf pe fanii care l-au înjurat pe Leo Messi. Managerul general al celor de la FCSB îi ţine partea celui mai bun jucător din lume.
Mihai Stoica dă de pământ cu suporterii celor de la PSG. Ultimul gest al acestora l-a enervat grav pe Stoica.
Mihai Stoica s-a enervat!
Suspendat timp de două săptămâni de PSG din cauza deplasării în Arabia Saudită fără acordul clubului, Leo Messi a fost atacat și de fani. Aceștia au protestat în cursul zilei de miercuri și l-au înjurat pe starul sud-american. Această atitudine şocantă l-a scos din sărite şi pe Mihai Stoica.
Oficialul celor de la FCSB i-a umilit pe conducătorii clubului francez, care vor să aducă un alt fotbalist în locul campionului mondial. „Nu știam de unde-mi venea o așa mare aversiune pentru PSG. Azi le-am văzut suporterii înjurându-l pe Messi. Să plece și să vină Kolo Muani”, a scris Stoica, pe Facebook.
Kolo Muani care evoluează în acest moment pentru Eintracht Frankfurt reprezintă o țintă pentru PSG. Pentru că este ambasador al turismului în Arabia Saudită, Messi a hotărât să plece în țara din Golf pentru câteva zile alături de familie.
După meciul cu Lorient, fotbaliștii lui PSG ar fi trebuit să aibă liberă ziua de luni. Parizienii au pierdut partida, scor 1-3, iar Galtier și-a chemat jucătorii la antrenamente încă de luni, însă Messi se afla deja în avion.
Din acest motiv, argentinianul a primit o suspendare de două săptămâni din partea clubului. Zvonurile cu privire la plecarea sa de la PSG sunt clare. Suporterii parizienilor s-au arătat și ei extrem de supărați în urma gestului lui Leo Messi. Au organizat un protest la sediul clubului. Aceștia s-au adunat într-un număr mare și au scandat împotriva starului argentinian. Fanii nu au ezitat să îi adreseze cuvinte jignitoare lui Lionel Messi.