Mihai Stoica s-a enervat cumplit! Anunţ grav al oficialului de la FCSB. L-a distrus pe arbitrul din meciul cu Petrolul

FCSB a remizat cu Petrolul Ploiești, 1-1, în cadrul etapei #10 din Superliga! Mihai Stoica, managerul general al roș-albaștrilor, a lansat un atac fără precedent la adresa arbitrilor, la finalul partidei.

Oficialul campioanei României a analizat cele mai controversate faze ale serii și a mărturisit de ce FCSB nu a reușit să obțină toate cele trei puncte din duelul cu elevii lui Mehmet Topal.

Anunţ grav al oficialului de la FCSB!

FCSB nu s-a putut descurca în zece oameni, după eliminarea din teren a lui Mihai Popescu. După ce au condus toată seara cu 1-0, rivala roș-albaștrilor a egalat în minutul 90+6 al serii.

Mihai Stoica a vorbit despre o viciere clară de rezultat.

„Este o viciere de rezultat, eu de mult n-am mai văzut aşa ceva. Faze clare, dar toate deciziile au fost greşite. La cartonaşul roşu, trebuia dat, de fapt, cartonaş galben. Mihai Popescu nu foloseşte cotul ca o armă.

Apoi, de ce nu judecă cu aceeaşi măsură şi lovitura lui Jyry? Acolo e folosit cotul ca o armă. Nu mai vorbesc faza de la Olaru, Olaru a fost lovit cu capul în cap, dar lăsăm faza aia. Însă cum poţi să nu fluieri fault la Şut? E fault chiar de galben, pentru că îi pune talpa pe picior lui Şut.

Iar VAR trebuia să analizeze faza la gol la intrarea asupra lui Târnovanu. La ultima reluare, se vede foarte clar cum el joacă mingea, iar jucătorul Petrolului intră în Târnovanu. Intră în el, e fault în atac. De ce nu dai fault în atac?

Au fost atât de multe greşeli de arbitraj împotriva noastră, eu nu cred că se ajungea aici dacă nu erau atâtea greşeli de arbitraj. Ăsta nu a fost arbitraj, a fost ceva greu de calificat. Eu vorbesc în general, nu îmi amintesc o asemenea viciere de rezultat, nu numai împotriva noastră!”, a declarat, conform Orange Sport, Meme Stoica.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed