Mihai Stoica s-a dezlănţuit! A spus clar de ce a pierdut FCSB titlul de campioană. Mai mult, managerul general al vicecampioanei i-a transmis şi un mesaj lui Gică Hagi, antrenorul celor de la Farul.
Mihai Stoica ştie de ce a pierdut FCSB meciul cu Farul şi titlul de campioană. A rememorat eliminarea în faţa celor de la Middlesbrough.
Mihai Stoica s-a dezlănţuit!
Mihai Stoica a fost extrem de afectat de înfrângerea FCSB-ului cu Farul, 2-3. Nici nu a ieşit din casă. După ce s-a calmat, Stoica a mărturisit că Farul a meritat din plin să câștige campionatul. Asta pentru că FCSB nu a putut profita de absența lui Denis Alibec și lipta de experiență a jucătorilor lui Hagi.
„N-am putut să vin la emisiuni, nu eram în stare să ies din cameră. Nu știu, n-am nicio amintire de după meci până am ajuns acasă. Nu știu cum am condus.
La Middlesbrough era 2-0 pentru noi. Voiam golul 3, simțeam că nu e suficient. Acum, la fel. La 2-0 am avut ocazie și mi-am zis că nu e bine. Mă uitam, era minutul 35, și voiam să intrăm cu 2-0 la cabine. Nu s-a întâmplat, apoi s-a ales praful.
Dar nu meritam. Am jucat împotriva unei echipe unde Alibec nu juca, cel mai important fotbalist. Jucau titulari doi copii de 17 ani, supertalentați, dar de 17 ani. Iar noi n-am fost în stare să conservăm un rezultat. Am ajuns să conducem cu 2-0 aproape din nimic. Și n-am fost în stare. Poate și un rezultat de egalitate ne dădea șanse. Nu ne-am prezentat cum trebuie și ne-am cam făcut de râs.
A intervenit în pauză această înfiorătoare teamă de succes. Am fost extrem de dezamăgit. Mă așteptam ca asta să se instaureze în tabăra echipei lipsite de experiență. Ei, aici e clar meritul lui Gică Hagi, au reușit să treacă și peste acel 2-0 și să câștige meciul.
Atunci, din toată inima și cu toată sinceritatea, fără niciun pic de ipocrizie, spun că merită titlul! Abia marți i-am scris lui Gică Popescu mesajul de felicitare. Eram inert”, a declarat Mihai Stoica, în direct la Orange Sport.
Oficialul FCSB a fost întrebat dacă a încercat să se opună schimbărilor făcute de Gigi Becali la pauza. Atunci i-a înlocuit pe Joonas Tamm și Octavian Popescu cu Iulian Cristea și Andrei Cordea. „Nu are rost să mai discutăm, e fapt consumat. Nu îmi mai amintesc meciul. Noi nu arătasem bine nici în prima repriză, doar Coman, Șut sau Compagno. Gigi Becali are teamă de galbene, o are de mult timp”, a mai spus Mihai Stoica.