Mihai Stoica face dezvăluirea momentului! Gigi Becali a şocat pe toată lumea. Nimeni nu ştia ce urmează să se întâmple. Managerul general al vicecampioanei a rămas surprins de faptul că Dorin Rotariu a ajuns la FCSB.
Mihai Stoica, managerul general al celor de la FCSB, a venit cu dezvăluiri din spatele venirii lui Dorin Rotariu la vicecampioana României.
Mihai Stoica face dezvăluirea momentului!
După 7 ani și jumătate petrecuți în străinătate, la Club Brugge, AZ Alkmaar, FC Astana, Ludogoreț Razgrad și Atromitos Atena, Dorin Rotariu, fost jucător la Dinamo, a revenit în Superliga. A semnat cu FCSB.
Managerul general al roș-albaștrilor, Mihai Stoica, a povestit cum a privit vestea transferului lui Dorin Rotariu de la Gigi Becali, patronul vicecampioanei. „A fost blitz acest transfer, discuta mai de mult Gigi, mi-a spus să aflu date despre el. După care a dispărut subiectul.
Luni mi-a zis: «Gata, l-am luat» «Pe cine?» «Pe Rotariu» «E bine, să fie într-un ceas bun» A mai fost o discuţie anul trecut, când i-am trimis mesaj şi n-a răspuns.
După aia a răspuns. S-a făcut, azi (n.r. – miercuri) a fost la primul antrenament”, a declarat Mihai Stoica, în direct la Orange Sport.
Dorin Rotariu a semnat din postura de jucător liber de contract cu FCSB. La finalul lunii august s-a despărțit de campioana Bulgariei, Ludogoreț Razgrad. El a fost deja înregistrat de FCSB.
Nepotul lui Iosif Rotariu nu a mai jucat un meci oficial de pe 6 mai, când a bifat 23 de minute în victoria lui Atromitos cu Panetolikos, 2-0.