Mihai Stoica face anunţul momentului! S-a aflat de ce au fost locuri libere la Derby de România. Controverse legate de asistenţa de pe Arcul de Triumf. Deşi vicecampioana vânduse toate biletele, sute de scaune au fost goale la acest meci.
Mihai Stoica intervine după Derby de România. Managerul general al vicecampioanei a vorbit după FCSB-Dinamo 2-1.
Mihai Stoica face anunţul momentului!
Organizatorii se aşteptau ca stadionul să fie plin, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Pe Arcul de Triumf au fost doar 6.123 de spectatori, din cauza bișnițarilor. Aceştia au cumpărat bilete pentru a le revinde cu prețuri mai mari. Fără succes, însă, pentru că la intrarea la stadion trebuia prezentat buletinul. Dacă numele de pe cartea de identitate nu coincidea cu cel de pe bilet, nu era permis accesul.
Motivul pentru care au rămas locuri libere a fost prezentat de Mihai Stoica, în cadrul unei postări pe rețelele sociale. ”Cele câteva sute de scaune goale au existat din cauza/datorită organizării de excepție. Au rămas bișnițarii cu deficit. Așa se întâmplă când unii își procură biletele altora”, a transmis Mihai Stoica, pe facebook.
Pe ”Arcul de Triumf” au fost sute de locuri libere, majoritatea la tribuna a doua și la peluza în care au stat suporterii FCSB-ului. Vicecampioana a fost obligată să joace acest meci pe un stadion foarte mic. Asta s-a întâmplat pentru că Arena Naţională era ocupată cu mai multe concerte.
Mai mult, Gigi Becali a sperat, până în ultima clipă, că va putea închiria stadionul din Ghencea. Celor de la FCSB li s-a interzis însă să revină pe stadionul construit din bani publici. Cei de la Armată au găsit noi tertipuri pentru a nu putea să închierieze arena pe care joacă doar echipa de ligă secundă, fără drept de promovare în Superliga.