Mihai Stoica a făcut un anunț așteptat de toți fanii lui FCSB. Vicecampioana României va avea pe bancă un antrenor cu Licență PRO.
Se pare că, FCSB va beneficia de antrenorul cu licență din etapa următoare.
Mihai Stoica a intrat în război cu Lucian Burchel- șeful Școlii de Antrenori de la FRF
MM Stoica a confirmat și prezența lui Mihai Pintilii pe banca tehnică a FCSB-ului, iar antrenorul cu licența va fi pus doar ”formal” pe bancă.
„Pintilii va sta pe bancă în continuare. Antrenor cu licenţa PRO va fi pe bancă. Domnul Burchel ar trebui să se calmeze, nu este niciun fel de problemă.
Nu mai are niciun sens să discutăm, Pintilii va sta pe bancă, va fi delegat. Iar antrenor va fi cu licenţă PRO, absolvent al celebrei şcoli de antrenori”, a spus MM, la Orange Sport.
Lucian Burchel, șeful Școlii de Antrenori de la Federația Română de Fotbal a explicat cum poate rezolva Mihai Pintilii problema licenței.
”În situaţia în care e Mihai acum, el face şcoală. El, în un an şi opt luni devine antrenor cu acte în regulă, dobândeşte o calificare. Poate lucra în sectorul privat fără probleme ca antrenor. Dacă Mihai nu avea o licenţă UEFA, el la momentul la care a finalizat sudiile, peste doi ani, împreună cu alţi 7 colegi de-ai lui, putea opta pentru un curs de licenţere A+B care durează un an. El termină trei ani de zile licenţa şi poate să devină antrenor secund la FCSB.
După ăştia trei ani de zile, cu anul ăla pe care-l face antrenor secund la FCSB, se înscrie la concurs la licenţa PRO. Dacă intră la examen, durează un an şi jumătate şi îşi ia şi licenţa PRO”, a spus Lucian Burchel.