Mihai Stoica, de nerecunoscut! L-a pufnit plânsul de faţă cu toată lumea. Imagini incredibile cu oficialul de la FCSB şi propria fiică / Video

FCSB este la un pas distanță de a fi încoronată drept campioană a României în Superliga! Vicecampioana s-a impus grandios, în cadrul ultimei etape din play-off, 2-0 în fața celor de la CSU Craiova. Mihai Stoica a privit meciul de pe Arena Națională alături de un invitat cu totul special.

Teodora Stoica, fiica managerului FCSB, a avut păstrat un loc în tribune, pentru a le purta noroc roș-albaștrilor. Victoria elevilor lui Elias Charalambous l-a emoționat, până la lacrimi, pe oficialul grupării bucureștene.

Mihai Stoica, de nerecunoscut!

Emoțiile s-au simțit la cote maxime în sufletul lui MM Stoica, atunci când FCSB a reușit să se impună în fața oltenilor, miza fiind extrem de restrânsă, CSU Craiova ocupând, pe atunci, locul secund în clasament. Între timp, CFR Cluj a surclasat formația din Bănie.

Managerul FCSB a fost surprins în cel mai emoționant moment, podidit de lacrimi pe când liderul și-a consolidat poziția în ierarhie. FCSB s-a distanțat la 10 puncte de rivale.

Stoica a sărbătorit alături de fiica sa, Teodora. Cei doi s-au îmbrățișat timp de zeci de secunde, iar oficialul FCSB a sărutat-o, în cel mai blând și iubitor mod, pe tânără, pe frunte. Momentul a adunat peste 10.000 de aprecieri pe social media.

”Nu există bucurie mai mare!”, a transmis Teodora, pe contul personal de TikTok.

@teodorastoica 🥹 no greater joy #fyp #foryou #foryoupage #misiuneatiktok #5pasidebine #teodorastoica #mmstoica #fcsb ♬ original sound – Teodora Stoica

Teodora, mărturisiri tulburătoare despre lupta cu cancerul

În urmă cu patru ani, fiica lui Mihai Stoica a fost diagnosticată cu o boală extrem de gravă: o tumoră malignă cu metastaze la plămâni și la coloană.

Teodora, 28 de ani, a povestit despre clipele cumplite și a recunoscut ce sfat a primit de la Gigi Becali, atunci când patronul FCSB a aflat despre boala atroce.

”Acum 3 ani și jumătate am avut un diagnostic mai greu de digerat. Făceam masaj cu maseurul de la Steaua, Cocolino, și mi-a spus: «Ai un nodul la gât, știai?». M-am uitat în oglindă și era vizibil, era mare.

Am fost la puncție și mi-a luat lichid. Timp de două săptămâni am așteptat.În acele două săptămâni n-am fost om. Am primit mail-ul și am sărbătorit pentru că nodulul era benign. Am zis că am rezolvat și problema asta, dar el tot creștea… Mi-a spus doctorul că trebuie scos dacă vreau să fac un copil, pentru că altfel n-o să mai pot să respir în timpul sarcinii.

Trebuia să fac o tiroidectomie, dar parțială. M-am operat și nu prea puteam să procesez nimic. Am stat la terapie intensivă o noapte, pentru că așa e procedura. A doua zi, și-au dat seama că nodulul era malign, că aveam metastaze la plămâni și la coloană, la un os!”, a continuat fiica lui MM.

”L-am întrebat pe tatăl meu «Mor? Îmi spui și mie dacă mor?»”

”După operație trebuie să faci un tratament cu iod radioactiv. Trebuie să iei o pastilă și să stai 4 zile singur în spital, iar eu aveam o mare frică de singurătate. În ultima zi mergeai și făceai un fel de CT și se vedeau exact resturile. Corpul era galben și resturile de tumoră erau cu maro. La mine se vedea totul maro. A trebuit să fac iod-ul de două ori, dar se vorbea să-l fac de 6-7 ori. Totuși am scăpat cu două terapii.

Atunci l-am întrebat pe tatăl meu «Mor? Îmi spui și mie dacă mor?». M-a sunat, un apel video, și îl vedeam, era o «legumă». Mi-a spus: «Nu e atât de grav. E puțin și la plămâni, dar nu-i grav, nu, nu, nu». Dar îl vedeam, nu putea să vorbească, și mi-am dat seama că era grav.

Nu am fost credincioasă înainte. Nici tata nu era foarte credincios. Gigi Becali ne-a spus: «Ăsta este un test, o să treci peste cu bine. Dar asta este toată ideea, să credeți în Dumnezeu». Și cumva așa a fost!”, a recunoscut Teodora, în podcastul ”Acasă la Măruță”.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed