Mihai Stoica a primit ordin de la patronul echipei. Gigi Becali a spus clar ce jucător vrea să aducă la FCSB, în perioada de mercato din această iarnă. Acesta îl vrea pe unul dintre cei mai curtați fotbaliști din Superliga.
FCSB se pregătește de campania de transferuri din această iarnă. Gigi Becali i-a transmis lui Mihai Stoica pe cine vrea să aducă la echipă. Este vorba despre Juri Cisotti, de la Oțelul Galați, jucător dorit și de rivalele Dinamo și Rapid.
Gigi Becali a spus clar!
Juri Cisotti este unul dintre cei mai curtați fotbaliști din Superliga. Echipe precum FCSB, Dinamo și Rapid vor să îl achiziționeze. Mijlocaşul poate negocia cu oricine pentru că se află în ultimele 6 luni de contract cu Oțelul.
Becali a dezvăluit că MM Stoica este cel care se va ocupa de transferul lui Cisotti la FCSB în această iarnă.
„Cisotti e un jucător care ne interesează, dar să vedem negocierile. Nici nu știu contractul lui. Am spus mijlocaș și atacant. Mijlocaș în România mai bun ca el nu e. Atacant, să vedem.
Acum mai revine și George Popescu (n.r. Tavi Popescu), mai vine și Lixandru, și Malcom Edjouma, vin toți accidentații. Cum să mă grăbesc, că acum vin toți accidentații? MM știe câți bani a cerut Oțelul, el trebuie să vorbească, nu vorbesc eu de Cisotti. El (n.r. Mihai Stoica) trebuie să rezolve asta”, a declarat Becali, potrivit digisport.ro.
În urma unui clasament al celor mai buni trei jucători din Superliga, Cisotti este considerat al treilea cel mai bun, după 21 de etape jucate. Până în acest moment, Dariul Olaru are cea mai bună notă dintre toți jucătorii primei divizii: 7,76.
Pe locul al doilea este Dan Nistor, unul dintre cei mai importanți jucători de la liderul U Cluj, care are o medie a notelor de 7,51.
Pentru FCSB urmează un 2025 extrem de aglomerat. După 21 de etape din sezonul regulat campioana este pe locul 2, la egalitate de puncte cu liderul U Cluj. În plus, este ca şi calificată în play-off-ul de Europa League.