FCSB și Rapid n-au timp să se încălzească în campionat că vor da piept încă din etapa a doua ligii I. Duminică, 24 iulie, de la 21:30, noul Giulești va găzdui primul mare derby.
Pentru acest meci, Mihai Stoica se pregătește deja. Și a dat drumul la ironii către Rapid.
„Mi-aș fi dorit derby-ul ca anul trecut cu Dinamo (n.r. – când FCSB a învins cu 6-0 și 3-0), sigur că fotbalul românesc e mai sărac, dar bine că e Rapid și are un stadion nou, pe care are și dreptul să îl folosească, ceea ce e extraordinar.
Nu e mare lucru să ai stadion nou, e mare lucru să ai stadion nou și să fii lăsat să joci pe el. Abia aștept meciul din Giulești.
Nu îmi e foarte dor de atmosfera din Giulești, dar am o rolă nouă de leucoplast și vreau să o folosesc, am achiziționat-o de ceva timp și nu am folosit-o. Dinamo, sper, și o spun cu sinceritate, să vină cât mai repede, dar cred că ar trebui să ia exemplul Rapidului.
Decât cu jucători second hand în Liga 2, mai bine o iau de la zero, cum a luat-o Rapid, care e o echipă sănătoasă. Bine, dacă plătește datoriile către Julio Cesar, și mai frumoasă, bine, dar și Julio Cesar ăla, a luat bani mulți de peste tot”, a declarat Mihai Stoica în cadrul unei conferințe de presă.