Mihai Stoica a dat de pământ cu selecționata României U19. Tricolorii s-au făcut de râs în meciul cu Norvegia, scor 0-4, în primul meci din Turul de Elită.
Managerul general al celor de la FCSB nu a avut milă de elevii lui Alexandru Pelici.
Mihai Stoica a dat de pământ cu selecționata României U19
Mihai Stoica i-a criticat dur pe tricolori, după ce au fost umiliți de Norvegia în Turneul de Elită din Franța.
„Am văzut această națională jucând la turneul de calificare şi am realizat că este o generaţie foarte slabă. Singurul care ieşea în evidenţă era Borza. Nu era Mazilu atunci. Îmi plăcuse şi Maftei, fundaşul dreapta. Dar i-am văzut jucând cu Letonia şi am zis: «Slabă generaţie avem».
Nici cei născuți în 2006 nu sunt cine ştie ce. Problema nu e că ne bat ăştia cu 4-0, problema e că ajungem să ne bată Norvegia la echipa naţională mare cu 4-0. Ăsta e nivelul la care suntem”, a declarat MM Stoica la Orange Sport.
Programul partidelor pe care România U19 le va disputa în Turul de Elită
Norvegia U19 – România U19 4-0
25 martie, ora 16:00: România U19 – Irlanda de Nord U19
28 martie, ora 16:00: România U19 – Franța U19
Lotul convocat de Alexandru Pelici
Portari: David Dincă (Clubul Sportiv al Armatei Steaua), Ştefan Lefter (CS Corvinul 1921 Hunedoara), Mihai Ciontoş (AFC Progresul 1944 Spartac)
Fundaşi: David Maftei (Unirea Dej), Robert Sălceanu (Gloria Buzău), Adrian Grigore-Huideş (Albacete Balompié / Spania), Răzvan Paşcalău (U.S. Lecce / Italia), Andrei Borza (Farul Constanţa), Ştefan Duţu (Farul Constanţa 2), Mark Kovacs (AFK Csikszereda)
Mijlocaşi: Eduard Radaslavescu (FCSB), Rareş Pop (UTA Arad), Alin Boţogan (AFC Unirea 04 Slobozia), David Sala (Universitatea Craiova), Alexandru Musi (Politehnica Iaşi), Vlasti Martinovic (Farul Constanţa 2), Denis Bujor (AFC Unirea 04 Slobozia), Cătălin Vulturar (U.S. Lecce / Italia)
Atacanţi: Rareş Burnete (U.S. Lecce / Italia), Adrian Mazilu (Farul Constanţa), Atanas Trică (Clubul Sportiv al Armatei Steaua)