Mihai Stoica a confirmat totul! FCSB ia în considerare să își vândă vedeta: `Este foarte bine pentru exercţiul financiar al clubului`

Mihai Stoica a confirmat că FCSB este aproape de a se despărți de unul dintre cei mai în formă jucători ai clubului.

Andrei Cordea este curtat intens de o echipă din MLS, prima ligă din America, iar Gigi Becali este tentat să îl vândă.

Mihai Stoica a confirmat negocierile pentru Cordea

Managerul general de la FCSB a recunoscut că, dacă formația din MLS accepta suma cerută de Becali, Cordea va pleca de la vicecampioană.

”Există o discuţie. Cei care s-au arătat intersaţi… Gigi a avansat o sumă şi urmează să dea răspunsul. I-am spus cam ce bani sunt în SUA, ce bani s-au dat, ce salarii se dau.

Este pur şi simplu o discuţie. Vorbim de SUA, dacă era, de exemplu, de la West Ham şi se cerea o sumă mare şi nu îl lăsau, să plece, aşa poate îl afecta, dar aşa…. ok, au fost Măţan, Mitriţă, nu e ceva ieşit din comun. Sunt puţin ironic, dar asta e situaţia.

(n.r. cinci milioane a cerut Gigi?) Da. E foarte bine pentru exercţiul financiar al clubului”, a declarat MM Stoica, la Orange Sport.

Andrei Cordea este cotat la 1.5 milioane de euro confrom transfermark.

2021- este anul în care a ajuns Cordea la FCSB.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed