Mihai Rotaru se retrage de la CSU Craiova?! Anunţ clar al acestuia. S-a aflat înaintea meciului cu CFR Cluj. Patronul echipei a încercat să demonteze zvonurile cu privire la retragerea sa din acționariatul echipei, din vară.
Au existat mai multe zvonuri cu privire la faptul că Mihai Rotaru s-a săturat de acest proiect și că ar dori să se pensioneze.
Mihai Rotaru se retrage de la CSU Craiova?!
Mai mult, s-a speculat că Mihai Rotaru ar pleca la CSA, echipa de drept public din liga secundă, fără drept de promovare. ”Din vară nu voi mai continua, dar trebuie spus că s-a prelungit contractul de asociere cu Primăria și Clubul Sportiv până în 2032. Rămâne de văzut cine va investi”, declarase Rotaru.
Acum, patronul lui CSU s-a răzgândit. ”Nu discut asta acum. Nu, nu… Nu am în plan să discut. În primul rând, nu a fost vorba de nicio declarație despre retragere. A fost o prostie făcută de un jurnalist, care, din câte înțeleg, e și suporterul Universității Craiova. Mergem mai departe…
A fost o singură declarație, acum vreo doi ani cred, când am spus că sunt pregătit să conduc echipa zece ani. Atunci erau 8 ani.
După care eu am ieșit personal și am spus-o, le-am zis-o și personal jucătorilor: `Eu sunt aici cu voi și indiferent de situație suntem împreună. Și o ducem la capăt`”, a declarat Mihai Rotaru, conform fanatik.ro.
CSU Craiova are un start groaznic de an. Are două înfrângeri în trei etape disputate. După 0-1 cu Botoşani, a urmat şi 1-2 cu liderul Superligii, Farul. Trupa lui Neagoe a obţinut o singură victorie, 2-0 cu Hermanstadt.