Mihai Rotaru nu s-a mai abținut. Primele declarații după ce Adrian Mititelu l-a arătat cu degetul în scandalul cu fanii / Foto

Mihai Rotaru nu s-a mai abținut. Primele declarații după ce Adrian Mititelu l-a arătat cu degetul în scandalul cu fanii. Patronul celor de la FCU Craiova a fost ținta unui mesaj jignitor, pe care suporterii rivalei l-au afișat.

La meciul de sâmbătă seara din Bănie, Mititelul luat foc din cauza mesajelor pe care fanii CSU Craiova le-au arătat de-a lungul partidei.

Primele declarații ale lui Mihai Rotaru după amenințările lui Adrian Mititelu

Mihai Rotaru, acționarul principal de la CSU Craiova, a reacționat după ce suporterii echipei sale au afișat un banner cu un mesaj jignitor, direct adresat familiei lui Adrian Mititelu.

Mesajul a fost afișat timp de 20 de minute, pentru ca toată lumea să îl vadă, ba chiar s-a putut observa și pe transmisia televizată.

La flash interviurile de la finalul partidei, Adrian Mititelu a făcut o criză de nervi și s-a asigurat că toată lumea aude mesajul pe care îl transmite.

Patronul de la FCU Craiova a amenințat că va face tot posibilul ca echipa rivală să fie sancționată, iar războiul care va continua între cele două echipe va fi de zece ori mai mare ca până acum.

Mihai Rotaru nu s-a mai abținut

Duminică, a doua zi după meci, Mihai Rotaru a reacționat atât la banner-ul suporterilor CSU Craiova, cât și la amenințările lui Adrian Mititelu.

„Nu sunt de acord cu așa ceva și nu o să fiu niciodată cu un astfel de limbaj. Eu am văzut foarte târziu acel banner. Înțeleg că era cu foarte mult timp înainte să-l observ eu, dar, pe de altă parte, nici nu-mi place ipocrizia.

Peluza Sud (n.r. – galeria lui FCU) a intrat cu astfel de bannere împotriva domniei sale la meciurile echipei FCU Craiova. Nu sunt de acord și nu o să fiu niciodată cu așa ceva, pentru că pe stadion trebuie să vină copii, familii, oameni în vârstă și nu au ce să caute astfel de mesaje.

Dar nici ipocrizia nu-mi place. De ce nu ai luat măsuri când fanii tăi au afișat mesaje de genul? Eu când am văzut banner-ul a dispărut în 3-4 minute. Nici nu aveam timpul necesar să iau vreo decizie.

Nici nu aveam pârghia în acel moment să iau vreo decizie, așa cum nici domnia sa nu a avut pârghie să ia vreo decizie la Sepsi să evacueze galeria. Nu aveam pârghie.

Este treaba altora să se ocupe de ceea ce intră sau nu intră pe stadioanele de fotbal”, a afirmat Mihai Rotaru, potrivit Fanatik.

„Nu ai ce căuta aici”

„Noi facem fotbal, nu război. Domnia sa este în război cu toată lumea. Nu ar conveni nimănui să aibă astfel de manifestări pe stadion. De-a lungul timpului, în peluză, s-au băgat bannere care au fost împotriva mea, mai mult sau mai puțin agresive.

Dacă ai intrat în fotbal și nu accepți că vei fi contestat, că vei fi înjurat ca investitor, că în permanență vei fi acuzat, dacă nu ești pregătit și nu poți să treci peste asta, nu ai ce căuta aici.

Aceasta este peluza, aceștia sunt suporterii, iar în Bănie sunt mult mai fierbinți, mult mai înfocați. Trăirile în sudul țării sunt cu totul și cu totul altele și sunt greu de înțeles. Nu am fost în niciun război, noi facem fotbal. Încercăm să ne rezolvăm probleme fotbalistice”, a mai declarat Mihai Rotaru, potrivit sursei citate.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed