Mihai Rotaru a fost făcut praf de o fostă glorie a oltenilor după ce s-a aflat că Sorin Cârțu revine la CSU Craiova. Aurel Țicleau spune că nu ar fi trebuit să fie niciodată președinte al clubului.
Fostul președinte al clubului va avea acum funcția de șef onorific și va trece la treabă de săptămâna viitoare.
Aurel Țicleau îl face praf pe Mihai Rotaru
Aurel Țicleau spune că Mihai Rotaru a făcut o greșeală uriașă atunci când l-a numit pe Cârțu președintele clubului. Fostul component al Craiovei Maxima crede că acesta ar fi trebuit să ocupe o altă funcție. Țicleau spune că Sorin Cârțu nu avea suficientă experiență pentru a ocupa acea poziție.
„Câtă minte să ai să-l pui pe Sorin Cârțu președinte de club? El nu a lucrat cu bugete în viața lui! Să-l pui director tehnic, e la mintea cocoșului! Hai să folosim omul potrivit la locul potrivit! Când era președinte, avea bun simț și zicea că nu face analiza la televizor. Chiar dacă știa să vorbească.
În schimb, îi aud pe alții că vorbesc și analizează, dar nu au fost nici jucători, nici antrenori, n-au făcut cursuri. O problemă e că jucătorul nu mai e jucător, le stie pe toate, antrenorii nu mai sunt respectați. Sunt suficienți patronii, care le știu pe toate! Hai să punem omul potrivit la locul potrivit, fiecare la locul lui!”, a declarat Aurel Țicleanu, pentru Prosport.
Sorin Cârțu va reveni de săptămâna viitoare la CSU Craiova. Acesta s-a înțeles cu Mihai Rotaru să dea o mână de ajutor într-o perioadă nu tocmai ușoară.