Mihai Pintilii, antrenorul celor de la FCSB, a fost criticat aspru de un fost jucător al Stelei din cauza problemelor cu licența.
Nana Falemi, fostul mijlocaș al Stelei, a sărit la gâtul lui Pintilii și l-a acuzat pe antrenor că nu este realist.
Mihai Pintilii, criticat dur de Falemi
Camerunezul a declarat că înțelege lucrurile din perspectiva lui Pintilii, care ”câștigă o pâine” și l-a dat drept exemplu pe Gică Hagi, care venea la cursurile licenței PRO în perioada în care era încă fotbalist la Bursaspor.
„Nu cred că e o problemă cu şcoala. Gică Hagi era la Bursa şi venea la licenţa PRO. E Gică Hagi. Lipsea de la antrenamente şi venea să studieze pentru licenţa Pro.
Ca să îmi iau licenţa UEFA, am făcut cursuri doi ani. Din perspectiva mea, e treaba lui Pintilii ce face, dacă poate să antreneze şi are rezultate, bravo lui. E o treabă generală. Pintilii iese în evidenţă, pentru că Federaţia a ajuns la un moment zero, după care nu mai merge. Până acum, a mers.
”Nu e realist, nu își dă seama”
Au fost mulţi antrenori care au antrenat cu dispensă în Liga 1, ori aveau licenţă inferioară şi s-au înscris în timp ce antrenau în Liga 1. Dacă nu mă înşel, Contra, Olăroiu au antrenat în Liga 1, care ulterior s-au înscris la licenţă. Dacă Gigi Becali l-a angajat pe Pintilii, mă bucur pentru el. Câştigă o pâine, câştigă un ban, îşi hrăneşte familia, bravo lui!
Din perspectiva Federaţiei şi al suporterului de fotbal, dacă vrem să vedem un fotbal de calitate, nu putem să vedem situaţii de genul ăsta, pe termen lung, fotbalul înseamnă ştiinţă şi îţi trebuie studii pentru asta. Sunt multe lucruri pe care să le înveţi într-o şcoală. Un club are mai multe departamente şi tu trebuie să ştii despre ele.
Şcoala de Antrenori durează nişte mii de ore. În Spania şi Italia, durează poate de trei ori mai mult. Ne uităm de ce englezii joacă bine, sau de ce spaniolii antrenează mereu peste tot în lume. E o chestie de educaţie, de cultură şi de şcoală. O parte de educaţie o ai din familie, restul primeşti de la şcoală.
Nu e realist. Nu-şi dă seama ce face. Nu mai merge acum. Dacă ştii că nu eşti regulamentar… E ca şi cum treci pe roşu şi te răţoieşti la poliţist. Îmi place Pintilii ca jucător. A jucat pe poziţia mea. Are o atitudine bună pe bancă. Nu l-am văzut cum antrenează”, a spus Falemi, pentru AS.ro
Falemi a evoluat pentru Steaua în perioada 2000-2005. Camerunezul are 5 jocuri pentru naționala țării sale.