Mihaela Buzărnescu a vorbit despre momentele dificile prin care a trecut după ce a suferit o accidentare.
Jucătoarea de tenis nu s-a așteptat niciodată ca CS Dinamo și CSA Steaua, cluburile la care a fost legitimată, să-i întoarcă spatele.
Cum cei de la CSA Steaua au uitat să o plătească aproape doi ani, Mihaela Buzărnescu a decis să meargă în Ștefan cel Mare, dar și aici a avut parte de surprize neplăcute.
„Nu am primit nici suma care era în contractul de atunci, promisiuni au fost și pentru alte contracte, dar n-au mai venit… După care am plecat la clubul Dinamo, unde am beneficiat de un contract pe o perioadă de 8 luni, dar din cauza accidentării pe care am suferit-o eu la finalul anului trecut la umăr, pe anul acesta mi s-a tăiat contractul.
Sunt legitimată la clubul Dinamo, dar sunt liberă de contract din punctul lor de vedere…”, a dezvăluit jucătoarea de tenis în cadrul podcastului Profu’ de Sport, proiect special lansat de GSP.
Ce mesaj a primit Buzărnescu de la șefii lui Dinamo după ce s-a accidentat
Reprezentanții clubului i-au transmis că o vor plăti, dar doar în anumite condiții.
„Mi-au spus că din cauza accidentării nu se poate să mai beneficiez anul acesta. Și că dacă voi avea niște rezultate mai bune se vor gândi. Ce pot să spun? Da, e frustrant.
Îmi aduc aminte că eram în Londra și m-am accidentat la genunchi. I-am întrebat pe cei de la Dinamo dacă mă pot ajuta prin asigurarea cu clubul să fac un RMN acolo și mi-au spus: „Tu ești liberă de contract, nu te putem ajuta cu nimic” . Cam așa a fost…”, a mai povestit Buzărnescu