Mihaela Buzărnescu, amintiri dureroase despre o relație ținută departe de ochii curioșilor: ‘Am rămas fără familie’

Mihaela Buzărnescu a făcut dezvăluiri emoționante despre viața ei sentimentală, dar și despre dramele prin care a trecut.

Mihaela Buzărnescu nu a uitat dramele prin care a trecut

Jucătoarea de tenis, clasată pe locul 179 WTA, a vorbit într-un podcast despre viața ei sentimentală și relațiile care i-au lăsat un gust amar.

„La 21 de ani am avut prima mea relație și a fost cea mai lungă, a durat aproape opt ani. Au fost momente și momente, dar a fost singura relație care a durat mult. Nu a fost ușor, pentru că era și vârsta la care participam la multe concursuri, apoi au intervenit și accidentările, care m-au făcut să stau mai mult pe acasă.

Persoana respectivă a înțeles acele sacrificii și a înțeles să le facă și el, pentru că ne întâlneam mai rar. Și nu era din domeniul sportiv, lucra în domeniul corporatist. A fost greu, dar am acumulat multă experiență. S-a terminat într-un mod normal, ok, amândoi am trecut peste acea perioadă.

Respectiva persoană este acum căsătorită, cu familie, toate bune și frumoase, eu am rămas singură, fără familie, fără nimic, toate bune și frumoase, dar nu contează”, a spus Buzărnescu

Mihaela Buzărnescu, despre decepțiile suferite în dragoste

„În general, viața de sportiv zici că este a artistului. Tot timpul ești plecat, hotel, avion, timp limitat, dar dacă există înțelegere…. Eu am avut o relație cu o persoană din alt domeniu sportiv (n.r. – Marco Dulca, fotbalist la FCSB) și nu m-a deranjat, pentru că am înțeles aceste sacrificii. Totul pentru a menține relația, să vezi dacă totul este ok.

Cu prima relație n-a fost să fie, nu s-a trecut la un alt prag după patru sau cinci ani, după care, spre final, își dorea mai mult. Cam aici s-a dus, pentru că nu a fost susținerea mai mare în perioadele mai puțin bune ale mele, când eram accidentată, nu jucam, decât atunci când jucam bine. Așa am decis să încheiem relația pașnic.

Apoi, am mai avut două relații, care nu prea au fost ce trebuie, nu urmăreau decât numele și cam atât cu mine. Nu au fost persoane serioase.

Apoi am avut o relație cu cineva din domeniul sportului, am avut același gânduri, aceeași direcție, apoi ulterior nici eu nu știu de ce s-a stins. Mi s-a părut ca era cea mai ok, dintre toate, chiar dacă era diferență de vârstă, 11 ani în favoarea mea”, a spus Mihaela Buzărnescu în podcast-ul lui Radu Țibulcă

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed